Se intampla uneori ca destinul sa iti aseze in fata optiunea de a face ceea ce spui ca ar trebui altii sa faca. Daca esti un om de onoare si poti intelege mersul lumii dupa Ecleziast, nu te poti deroba.
Am decis sa candidez la alegerile din toamna din partea PD-L intr-un colegiu uninominal din orasul meu natal, Ploiesti. Colegiul cuprinde cartierul in care m-am nascut, am copilarit, am trait primele varste ale tineretii si in care parintii mei locuiesc si acum.
Ideile mele despre felul in care se practica politica in Romania de azi, dar si despre ce ar trebui politicul sa livreze acestei Romanii sunt cunoscute celor care au avut bunavointa de a-mi citi randurile. Imi este imposibil sa refuz provocarea de a incerca sa transform in fapt gandurile si credintele mele politice. In plus, tentatia intoarcerii acasa pentru a servi comunitatea din care m-am ridicat este irezistibila.
Inteleg bine ca decizia de a intra in competitia politica ma plaseaza intr-o incompatibilitate morala cu postura de comentator in acest ziar. Spre deosebire de alte publicatii, Cotidianul nu amesteca politicienii cu comentatorii si comentatorii cu politicienii. Este bine ca e asa si asa trebuie sa fie. Sunt mandru ca am fost parte a Cotidianului in toti acesti ani. Plec melancolic de la cel mai bun ziar din Romania, iar comentariile politice pe care colegii mei de aici (unii dintre ei, buni prieteni) vor continua sa le publice vor fi extrem de pretioase pentru mine.
Cand am decis sa fac politica, mi-am urmat convingerea ca un om politic adevarat este acela care castiga alegeri. Baietii de pe la cabinete, numiti dupa criterii de cancelarie, ajunsi in functii dupa un algoritm politic sau unsi in scaune dupa poftele coteriilor de partid, au importanta lor, fara indoiala, dar nu se pot pretinde politicieni intr-o democratie. Vorba lor, chiar geniala sa fie
