Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Morega va candida în Colegiul 1

Publicat in GAZETA de SUD, joi 24 iulie 2008 ·

Dan Ilie Morega, preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL) Gorj, a anunţat că va candida în cadrul Colegiului 1, localităţile de sub munte, pentru alegerile parlamentare. Morega va candida pe listele primului colegiu, care cuprinde 18 localităţi: Padeş, Tismana, Peştişani, Runcu, Arcani, Leleşti, Godineşti, Ciuperceni, Câlnic, Teleşti, Stăneşti, Schela, Turcineşti, Bumbeşti-Jiu, Muşeteşti, Bălăneşti, Glogova, Cătunele. Pe listele primului colegiu sunt înscrişi 60.358 de alegători. PNL deţine în acest colegiu şapte primării, fiind urmat de PSD cu şase, PD-L cu trei şi PNG cu două. Morega a declarat că a ales Colegiul 1 pentru că aici cunoaşte pulsul electoratului de la alegerile locale, din 1 iunie. „În cadrul Colegiului 2 va candida Pantelimon Manta, iar pe liste mai sunt Gheorghe Orzan, Emanoil Neguţ, Dorin Taşcău şi alţii. Trebuie să avem peste 20% şi nu putem face blat cu nici un partid politic. PNL la nivelul judeţului Gorj are 19% din voturile electoratului“, a afirmat Dan Ilie Morega. Din Colegiul 2 fac parte localităţile: Crasna, Novaci, Baia de Fier, Polovragi, Scoarţa, Bengeşti - Ciocadia, Bumbeşti -Piţic, Alimpeşti, Roşia de Amaradia, Prigoria, Albeni, Săcelu, Târgu Cărbuneşti, Licurici, Berleşti, Bustuchin, Logreşti. De asemenea, acesta a mai anunţat că în curând va scoate pe piaţă şi al treilea volum de analize politice şi economice intitulat „Corupţie şi poliţie politică“. Dan Ilie Morega, preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL) Gorj, a anunţat că va candida în cadrul Colegiului 1, localităţile de sub munte, pentru alegerile parlamentare. Morega va candida pe listele primului colegiu, care cuprinde 18 localităţi: Padeş, Tismana, Peştişani, Runcu, Arcani, Leleşti, Godineşti, Ciuperceni, Câlnic, Teleşti, Stăneşti, Schela, Turcineşti, Bumbeşti-Jiu, Muşeteşti, Bălăneşti, Glogova, Cătunele. Pe listele primului colegiu sunt înscrişi 60.358 de aleg

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia îl acuză pe Marcel Ciolacu de „declarații provocatoare” și „imixtiune grosolană”

HotNews acum 42 minute
Declaraţiile premierului român Marcel Ciolacu, potrivit cărora în Republica Moldova locuiesc doar români, sunt „provocatoare” și reprezintă „o imixtiune grosolană” în afacerile țării vecine, a acuzat joi Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE r

UPDATE - Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea, audiat la DNA / Foarte multe persoane în zonă, Jandarmeria intervenid pentru limitarea accesului în instituţie - FOTO

News.ro acum 30 minute
Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea este audiat joi, la DNA, potrivit unor surse, prezenţa sa la DNA fiind consecinţa unei plângeri depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. UPDATE - ”Jandarmeria Capitalei asigură permanent paza şi protecţi

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum o ora
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Ana Blandiana, recompensată cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru 2024

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Poeta Ana Blandiana, născută la Timișoara acum 82 de ani, a fost recompensată joi cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru anul 2024, informează EFE. Juriul subliniază că, „prin poezia sa nestăpânită, (Ana Blandiana) a da

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Ciolacu, despre protestele aparatului de lucru al Guvernului: Susţin că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună. Cred că putem găsi soluţii pentru structuri de personal mai suple / Ministerele să finalizeze reorganizarea

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a criticat, joi, protestul angajaţilor din aparatul de lucru al Guvernului, el arătând că ”sunt angajaţi care protestează susţinând că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună”. ”Cred că atât la Guvern, cât şi

Premierul ucrainean Denîs Șmîhal, mesaj către București: Avem nevoie de sisteme Patriot, sperăm că România va putea să îşi aducă o contribuţie

HotNews acum o ora
Premierul ucrainean Denîs Șmîhal a spus joi, în cadrul unui mesaj video pentru un forum de securitate de la București, că țara sa are nevoie de sisteme antiaeriene Patriot, iar România ar putea contribui. Premierul ucrainean Denîs ŞmîhalFoto: JOHN T

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum 3 ore
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Mai multe companii din industria automotive au anunţat concedieri colective, în vestul țării

Press Alert acum 44 minute
Foto: Arhivă Mai multe companii din industria automotive din judeţul Arad au notificat autorităţile cu privire la intenţia de a recurge la concedieri colective, invocând scăderea comenzilor pentru maşini electrice în Europa, iar unul dintre producăt

Bebeluşul de o lună, mort la Târgu Jiu, avea malformaţii congenitale la intestine

Mediafax acum 2 ore
„Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Medicină Legală Gorj, rezultatul necropsiei a arătat că decesul sugarului a fost cauzat de o insuficienţă cardio-respiratorie acută care a apărut ca urmare a unor malformaţii congenitale la nivelul intestinu

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°