Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fierul vechi, pâinea cea de toate zilele

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 24 iulie 2008 · ·

Începând de joi, 15 ianuarie, fostul sediu al Republicii din Reghin de pe strada Gării a intrat în administraţia Kaufland, după ce Lazăr le-a vândut fosta platforma a UMTCF-ului. Invazia romilor a inceput cu cateva zile inainte de termen, cand au patruns in incinta fabricii dupa fier vechi, fiind nevoie de intervenţia echipajelor de poliţiei şi ale jandarmilor. Joi, 15 ianuarie, la preluarea terenului şi a clădirilor de către Kaufland, s-a dat mână liberă pentru colectarea fierului vechi.

Agitatie in trafic

Odată cu acordul noilor proprietari de pe strada Gării pentru colectarea fierului vechi a început şi agitaţia în trafic. Un număr tot mai mare de romi cu cai şi căruţe sau pur şi simplu cu cărucioare pline cu fier vechi circula printre autoturisme în drum spre centrele de colectare pentru a face banii necesari traiului zilnic. La sediul fostei “Republici” de câteva zile zeci de romi vin de dimineaţă pentru a colecta fier vechi, chiar iscându-se mici conflicte între aceştia. Zgomotul provocat de ciocane şi baroase, geamurile sparte pentru a lua ramele din fier de la ferestre, fac ca fiecare trecător să se oprească sau cel puţin să arunce o privire miraţi de ceea ce se întâmplă la fosta “Republica”. Lângă CFR Reghin, de câteva zile centrul de colectare Comexropal este foarte solicitat “Întradevăr cu acesta ocazie solicitările au crescut, dar asta doar pentru puţin timp, pentru cel mult o săptămână. Cei care aduc aici fier vechi fac câteva zeci de lei pe zi. Este o ocazie bună pentru cei care se ocupă cu aşa ceva, pentru că au ocazia să facă bani bucurându-se din plin”, a declarat pentru cotidianul Zi de zi Oprea Alexandru administratorul centrului de colectare. Pentru kilogramul de tablă romii primesc 25 de bani iar pentru cel de fier, de calitate mai bună 35 de bani, a mai adaugat acesta.

Pe zi ce trece se înmulţesc hoţii de fier vechi iar echip

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 53 minute
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 2 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 2 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 42 minute
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 2 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

CNA a decis eliminarea conţinutului ilegal al unor postări de pe TikTok în care erau ameninţaţi membrii BEC

News.ro acum 3 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, sâmbătă, eliminarea unor materiale audiovizuale de pe TikTok în care erau ameninţaţi memebri ai Biroului Electoral Central (BEC). De asemenea, va fi analizată închiderea conturilor pe care au fost

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 4 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Unul dintre cei mai căutați infractori români, aflat pe lista Most Wanted, prins la Moscova. Interpolul îl vâna de mai bine de 10 ani

Libertatea acum 5 ore
Unul dintre cei mai căutați infractori români, Vasile Rodideal, originar din Republica Moldova, a fost arestat la Moscova, relatează RIA Novosti, citând documente judecătorești. Biroul Național Central al Interpol îl căuta de mai bine de 10 ani, pot

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°