Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chiriaşii ANL vor să-şi cumpere locuinţele

Publicat in GAZETA de SUD, joi 24 iulie 2008 ·

GORJ. Unele dintre cele peste 170 de familii care locuiesc în blocurile ANL din Târgu Jiu ar vrea să cumpere apartamentele şi garsonierele în care stau de cinci ani. Reprezentanţii Primăriei Târgu Jiu nu ştiu însă cât valorează o garsonieră sau un apartament ANL. În anul 2003, au fost date în folosinţă 175 de garsoniere şi apartamente în zona Săvineşti, Debarcader. „Trebuie să primim de la Bucureşti avizul celor de la Agenţia Naţională a Locuinţelor. Tot de la ei trebuie să vină o comisie, care va evalua garsonierele şi apartamentele, pentru a le stabili un preţ de vânzare. Îi vom anunţa pe chiriaşi când vor putea să-şi cumpere locuinţele. Au trecut cinci ani de când oamenii le-au primit în chirie şi, potrivit legii, ar putea să le cumpere“, a spus Ramona Evulescu, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Târgu Jiu. În prezent, la primărie sunt depuse aproximativ 3.000 de dosare pentru obţinerea unei locuinţe ANL. În vara aceasta vor fi date în folosinţă 100 de garsoniere şi apartamente în zonele Debarcader şi Teilor. Până la sfârşitul anului 2020, cel mai probabil, la Târgu Jiu vor mai fi construite 24 de blocuri ANL, ceea ce va însemna 600 de locuinţe noi pentru tineri. GORJ. Unele dintre cele peste 170 de familii care locuiesc în blocurile ANL din Târgu Jiu ar vrea să cumpere apartamentele şi garsonierele în care stau de cinci ani. Reprezentanţii Primăriei Târgu Jiu nu ştiu însă cât valorează o garsonieră sau un apartament ANL. În anul 2003, au fost date în folosinţă 175 de garsoniere şi apartamente în zona Săvineşti, Debarcader. „Trebuie să primim de la Bucureşti avizul celor de la Agenţia Naţională a Locuinţelor. Tot de la ei trebuie să vină o comisie, care va evalua garsonierele şi apartamentele, pentru a le stabili un preţ de vânzare. Îi vom anunţa pe chiriaşi când vor putea să-şi cumpere locuinţele. Au trecut cinci ani de când oamenii le-au primit în chirie şi, potr

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 46 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

BNS: Efectul liberalizării preţurilor la energie şi al creşterii TVA va ridica rata inflaţiei la 10%, ceea ce va eroda semnificativ puterea de cumpărare a veniturilor populaţiei / Preţul la energie se va majora până la al şaptelea cel mai mare din UE

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Blocul Naţional Sindical publică, miercuri, studiul ”Creşterea costului vieţii şi sărăcia energetică în contextul (re)liberalizării pieţei energiei în România”, în care arată că efectul cumulat al li

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 2 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum o ora
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva Gretei Thunberg / Ar putea avea legătură cu participarea ei la marşul Budapest Pride

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva activistei suedeze Greta Thunberg, aparent pentru participarea acesteia, la 28 iunie, la marşul Budapest Pride, care a avut loc în ciuda unei interdi

ANRE: Companiile care cumpără ENERGIE electrică acum, cu livrare în viitor, sunt obligate să plătească un avans

Gandul acum o ora
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) introduce un mecanism de protecţie împotriva unuia dintre cele mai riscante comportamente de pe piaţa energiei: contractarea de energie electrică fără intenţie reală de achiziţie, a t

Pericol de inundații în județul Botoșani. Hidrologii au emis Cod Galben

Botosani News acum o ora
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instruit Cod galben, miercuri, între orele 12:00 – 24:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râu

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 3 ore
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Drift lângă stele: Etapa a treia a Campionatului Național revine pe timp de noapte la Transilvania Motor Ring

Gandul acum o ora
După succesul răsunător din luna iunie, când aproape 5.000 de spectatori au urmărit spectacolul de drift sub luminile nocturne, Campionatul Național revine cu o nouă rundă pe timp de noapte, care va avea loc la finalul acestei săptămâni, pe circuitu

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/35°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

33°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

17°/33°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

26°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°