Televiziunea publică a trimis două adrese consorţiului RCS-RDS şi Antena 1, prin care a solicitat cesionarea unei opţiuni din Liga I, adică a unui meci pe etapă. Sursa: EVZ
Alexandru Sassu, preşedintele-director general al TVR, a confirmat interesul instituţiei publice de a negocia cu consorţiul RCS-RDS şi Antena 1 pentru oricare din cele şase opţiuni ale Ligii I de fotbal, dar s-a arătat dezamăgit de răspunsul primit: „Din păcate, răspunsul este ofensator şi dovedeşte lipsă de respect pentru telespectatorii noştri”. „Vreau să cred că a fost doar o problemă de comunicare şi ne arătăm încă deschişi la negocieri", a completat Sassu.
„Am considerat că misiunea TVR, televiziune publică ce acoperă 99% din teritoriul ţării, este să pună la dispoziţia publicului, în mod liber, fără alte costuri suplimentare, măcar un meci pe săptămână din campionatul intern”, a mai spus preşedintele TVR. Consorţiul RCS&RDS şi Antena 1 a cumpărat în martie drepturile de difuzare ale meciurilor din Liga I pentru următoarele trei sezoane, oferind o sumă de peste 102 milioane de euro. Cererea televiziunii publice vine într-un moment în care mai sunt doar câteva zile până la debutul noului sezon al Ligii I de fotbal. Potrivit Mediafax, Societatea Română de Televiziune (SRTv) a trimis, în data de 18 iulie, două adrese către RCS&RDS şi Antena 1, prin care solicită negocierea în vederea cesionării a unei opţiuni din Liga I.
Aceleaşi surse susţin că în răspunsul transmis preşedintelui-director general al TVR se precizează că preşedintele RCS&RDS nu se află în ţară, fiind în vacanţă "pentru o perioadă mai lungă de timp", astfel încât decizia privind cesionarea drepturilor din Liga I nu poate fi luată. Oficialii TVR sunt înştiinţaţi, totuşi, că preşedintele RCS&RDS va fi informat cu privire la solicitarea lor.
(18:41)