Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spaţii de campare amenajate pentru turişti

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 24 iulie 2008 ·

Turiştii se pot caza pe toată durata evenimentului în spaţiul de campare special amenajat. Până la ora actuală există, conform statisticilor, un număr de aproximativ 1.000 de corturi amplasate. Deţinătorii corturilor sunt obligaţi să îşi lase numele şi numărul de telefon la registratură. Preţurile pe care turiştii le suportă pentru a-şi instala cortul, este de 20 lei pentru corturile de l respectiv 3 persoane, şi 30 lei pentru corturile de patru persoane. Preţurile sunt valabile pentru perioada 22 iulie – 27 iulie până la ora 12.00 şi fiecare deţinător de cort primeşte o cartelă de cort. Însă nu se pot campa decât în limita perimetrului marcat, iar numărul cortului se amplasează în aşa măsură încât să fie vizibil. Turiştii sunt obligaţi să respecte regulamentul de ordine interioară cu privire la aruncatul gunoiului ce trebuie depozitat în pubele sau în noile kituri amplasate de cei de la Direcţia Apelor Române. De asemenea cei cu maşini trebuie să aibă grijă unde le parchează, deoarece o fac pe propria răspundere. Comparativ cu anul trecut, numărul de corturi de anul acesta se pare că este mai mic cu aproape jumătate. Turiştii beneficiază de condiţii de igienă, duşuri, apă de băut, WC-uri ecologice, iar pentru o mai bună securitate şi siguranţă a obiectelor de valoare, s-au amplasat rulote unde se pot lăsa lucrurile de valoare, aparate foto, laptopuri, la preţul de 3 lei pe zi. Tot aici se oferă servicii de reîncărcare a telefoanelor mobile, costul reîncărcării fiind de 2 lei pe zi. Până în prezent, la acest punct au apelat zece persoane pentru a-şi depune bagajele şi 44 de persoane pentru a-şi reîncărca mobilele.

Turiştii se pot caza pe toată durata evenimentului în spaţiul de campare special amenajat. Până la ora actuală există, conform statisticilor, un număr de aproximativ 1.000 de corturi amplasate. Deţinătorii corturilor sunt obligaţi să îşi lase nume

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum o ora
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 4 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 52 minute
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine, dar va rămâne în spital pentru a continua tratamentul

News.ro acum o ora
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum 47 minute
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum 57 minute
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum o ora
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Vremea

București
acum

17°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°