Urbancolia reprezintă reinventarea poetului Dan Sociu ca prozator. Spun reinventare pentru că, odată cu publicarea acestui volum, prozatorul încearcă să şteargă urmele lăsate în cele două volume de poezie publicate pînă acum. Urbancolia e o carte care urmează o formulă deja consacrată în proza tinerilor scriitori. Întîlnim toate elementele specifice prozei (post)fracturiste: autoficţiune, teoria conspiraţiei şi chiar „...capitolul obligatoriu cu amintiri din comunism...“. Se poate observa în titlul acestui capitol o distanţă ironică (puţin susţinută însă) a autorului faţă de această formulă prozastică, care se vrea, după cum spune Mihai Iovănel (Cultura, mai 2008), „manifestul autorilor generaţiei“. Nu cred că debutul în proză al lui Dan Sociu reprezintă un manifest „în sensul de cristalizare a direcţiei care trebuie urmată“, însă recunosc în acest volum formule prozastice deja consacrate şi clişeizate la tinerii scriitori. În primul rînd, este cel puţin neinspirat să declari, cu atîta siguranţă, că un roman de debut reprezintă manifestul unei întregi generaţii. De asemenea, romanul nu poate reprezenta un model dominant pentru noua proză, pentru că din aceeaşi generaţie fac parte şi alţi prozatori, care nu „practică“ aceeaşi formulă prozastică – Dan Lungu, Sorin Stoica, Filip Florian, Lucian Dan Teodorovici. Într-un interviu realizat de Elena Vlădăreanu, autorul răspunde la întrebarea „Este Urbancolia «romanul autorilor generaţiei»?“: „...cred nu că e romanul autorilor generaţiei…, ci că asta e cea mai bună direcţie pentru romanul contemporan, adică depăşirea mărturisirilor în regim de urgenţă, a zguduirilor existenţiale de tot felul şi transformarea lor în plăcere pentru cititor.“ (România liberă, 31 mai 2008). Aş tinde să găsesc cel puţin încă o direcţie pentru romanul contemporan, cea deschisă de Sorin Stoica în O limbă comună, prozator care mizează pe o s