Salvat de „desantul mediocrat“ care-l precedase în anii 2004-2005 la Mamaia-Constanţa, rebotezat în 2006 Festivalul Internaţional al Producătorilor de Film Independenţi, IPIFF-ul a fost la rîndu-i salvat de propriile incertitudini, la ediţia a III-a tocmai încheiată. E „un nou început“, a declarat Dinu Tănase, producătorul festivalului producătorilor, festival care se dispensează de o preselecţie şi nu pune accentul principal pe competiţie şi palmares. În perspectiva precizării noii turnante, comentăm ediţia a III-a prin trei însemnări aplicate punctual unor secţiuni ale festivalului. (V.S.) Mihai FULGER: „Producţii premiate, producţii private, debuturi ratate“ Programul ediţiei a III-a a Festivalului Internaţional al Producătorilor de Film Independenţi (IPIFF) ne-a rezervat tuturor cel puţin o mare surpriză. În competiţia cea mai populară a festivalului (cea destinată lungmetrajelor de ficţiune) au fost adunate laolaltă pelicule de Oscar (Nu există ţară pentru bătrîni de Fraţii Coen, Va curge sînge de Paul Thomas Anderson, Remuşcare de Joe Wright, La vie en rose de Olivier Dahan), filme de autor din Asia şi Europa (Iubire cu gust de afine de Wong Kar Wai, Lumea nouă de Emanuele Crialese), precum şi două producţii autohtone lansate anul acesta (Restul e tăcere de Nae Caranfil şi Supravieţuitorul de Sergiu Nicolaescu). Supriza a fost şi mai mare atunci cînd premiant al acestei secţiuni competiţionale şi cîştigător al „Trofeului Mării Negre“ a fost desemnat Restul e tăcere. Nu vreau să neg meritele lui Cristian Comeagă (destinatarul marelui premiu) de a fi pus pe picioare cea mai ambiţioasă şi cea mai costisitoare producţie cinematografică românească de după 1989. Totuşi, nu e cazul să ne amăgim că avem deja producători de talia celor de la Hollywood. De la Şobolanii roşii de Florin Codre (1991) încoace, cinematografia noastră a cunoscut destule exemple de lungm