Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SMS

Publicat in Cancan, vineri 25 iulie 2008 ·

Ilie Nastase se plange la DNA.

Fostul celebru jucator de tenis e suparat foc pe cei de la Clubul Sportiv Vointa Bucuresti. "De opt ani ma plimba pe drumuri aiurea. N-au niciun act doveditor. Tot ce-am facut acolo ar vrea sa le revina lor. Daca trebuie, merg si la Directia Nationala Anticoruptie", a declarat cel care ar fi vrut sa infiinteze pe terenurile respective Academia de tenis Ilie Nastase.

(O.S.)

Rachete langa Stadionul Olimpic din Beijing.

Soc in capitala Chinei. O baterie de rachete

sol-aer a fost instalat chiar in apropierea bazei sportive unde se vor disputa multe dintre evenimentele programate in cadrul Jocurilor Olimpice de la Beijing. Camuflajul acopera partial rachetele si radarele, dar baracile militarilor sunt vizibile. Pe de alta parte, numeroase firme de carti de credit si-au instalat bancomate din portelan in Beijing, in forme traditionale chineze si inscrisuri in limba localnicilor, dar si in cateva limbi de circulatie internationala, cu insemnele Jocurilor Olimpice din cea mai mare si mai populata tara din lume.

(O.S.)

2,2 milioane de lei pentru CE de tineret.

Aceasta este suma care trebuie platita pentru organizarea Europenelor de handbal, in Bucuresti si Brasov. ANS a dat un milion de lei, restul sumei fiind acoperita de FRH si de EHF. Romanii, pregatiti de Otto Heel, vor juca in grupa A, impotriva Poloniei (azi), a Frantei (maine) si a Sloveniei (duminica, toate meciurile in direct la sport.ro, de la ora 17.00). Din cele patru grupe se califica primele doua clasate.

(O.S.)

Ilie Nastase se plange la DNA.

Fostul celebru jucator de tenis e suparat foc pe cei de la Clubul Sportiv Vointa Bucuresti. "De opt ani ma plimba pe drumuri aiurea. N-au niciun act doveditor. Tot ce-am facut acolo ar vrea sa le revina lor. Daca trebuie, merg si la Directia Nationala Anticoruptie", a decl

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum o ora
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

Farul Constanţa câştigă Liga de Tineret şi va reprezenta România în UEFA Youth League

Mediafax acum 41 minute
Luca Băsceanu, căpitanul celor de la Farul Constanţa, a marcat unicul gol al meciului, de la 11 metri, cu doar câteva minute înainte de finalul timpului regulamentar. Victoria vine după ce constănţenii au jucat şi finala Cupei de Tineret, unde au ce

Marius Tucă Show începe luni, 27 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 34 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum o ora
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Atac cu cuţitul în metroul din Lyon. Cel puţin trei persoane rănite

Mediafax acum o ora
Atacatorul, care locuieşte ilegal în Franţa, suferă de probleme grave de sănătate mintală şi fusese internat în mai multe rânduri în secţii de psihiatrie, a declarat prefectul local Fabienne Buccio pentru reporteri, conform Reuters. El nu a făcut ni

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 3 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

Marea Britanie: Conservatorii lui Rishi Sunak promit să reintroducă serviciul militar obligatoriu pentru tinerii de 18 ani, dacă vor câștiga alegerile

HotNews acum 3 ore
Partidul Conservator britanic, aflat la putere, a anunțat că va reintroduce serviciul militar național obligatoriu dacă va câștiga alegerile generale din 4 iulie, informează duminică AFP. Soldații britanici se deplasează de la Victoria Barracks până

Doliu în familia Ginei Gogean! Mama fostei gimnaste a murit într-un accident provocat de sora sportivei

Ziua Constanta acum 3 ore
Doliu în familia fostei mari gimnaste Gina Gogean. Mama sa a murit într-un accident provocat chiar de sora sportivei, care a adormit la volan și a intrat cu mașina într-un tir, conform știripesurse.ro. Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, la Pis

Formula 1 Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat Marele Premiu al Principatului Monaco

Ziua Constanta acum 3 ore
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat, duminică, pentru prima oară în cariera sa Marele Premiu al Principatului Monaco, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 din acest sezon, potrivit Agerpres. Australianul Oscar Piastr

Vremea

București
acum

20°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
Iasi
acum

19°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

19°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°