Se ascunde, îndărătul acestei formule aparent imprecise, ceva mai mult decât un necesar apel la sintagma lansată de Marin Preda într-un articol din 1970. Ştim bine de altminteri, sensul originar al expresiei era cu totul altul decât cel pe care, cumva revanşard, uzul didactic constant l-a generalizat. Frisoanele afective invocate, pe atunci, de autorul Imposibilei întoarceri n-aveau nimic de-a face cu deconstruirea radicală, de pe poziţii critice, a primului deceniu de comunism românesc. Dimpotrivă, o istorie mai degrabă aurorală - şi, desigur, inegalabilă - justifică, în viziunea lui Preda, o întreagă producţie literară tot atât de aurorală. Şi de - fără urmă de dubiu - inegalabilă. Că, încercând să recitim acum paginile pe atunci glorioase, rezultatul se dovedeşte catastrofal, e deja un autosuficient clişeu postdecembrist. Că însă, uneori, pe nepusă masă, realitatea pare să ne contrazică asemenea aşteptări, e un fapt. Să nu-l respingem, doct, cu ochii închişi!

Fiindcă tocmai pe acest interval tulbure - anii 1945 - 1947 - se întemeiază volumul lui Petre Solomon, Paul Celan. Dimensiunea românească. Revizuit acum, faţă de versiunea din 1987, şi republicat la Editura Art într-o colecţie parcă premonitorie, el are astăzi şansa unei autentice revizitări. Poate că unii dintre cititorii României literare îşi mai amintesc câte ceva din ediţia iniţială, prezentată elogios de Ov. S. Crohmălniceanu. Poate că alţii au dat peste ea din întâmplare, încercând să-şi asigure o bibliografie relevantă în jurul poetului de limbă germană născut la Cernăuţi. Oricum, în cele mai bine de două decenii care au trecut, s-au schimbat treptat, în critica literară de la noi, aproape toate dioptriile evaluării contextuale.

Argumentul lui Petre Solomon e - în ciuda aerului polemic şi lipsit de îngăduinţă care-l străbate - unul de bun-simţ. Descoperit şi redescoperit succesiv de critica