Ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a respins ieri primele propuneri ale comisiei care lucrează la transferul spitalelor de la minister către Primăria Capitalei La nicio lună de la
Ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a respins ieri primele propuneri ale comisiei care lucrează la transferul spitalelor de la minister către Primăria Capitalei
La nicio lună de la trâmbiţata cooperare dintre Oprescu şi Nicolăescu, membrii grupului de lucru nu s-au înţeles în privinţa descentralizării, programată pentru septembrie.
Edilul-şef al Capitalei, Sorin Oprescu, s-a întâlnit ieri-dimineaţă cu membrii Grupului de lucru format pentru trecerea spitalelor în subordinea administraţiilor locale. Cei şase specialişti, printre care prof. univ. dr. Florian Popa, rectorul UMF "Carol Davila", au convenit iniţial asupra perioadei în care va fi demarat transferul, precum şi asupra modalităţii de punere în practică a descentralizării.
"Procesul descentralizării este trecut şi într-o notă a ministrului sănătăţii, Eugen Nicolăescu, de anul trecut, iar acest lucru nu va face decât să sensibilizeze şi să ajute sistemul medical din România", a spus dr. Lucian Duţă, consilier general şi membru în Comisia Spitalelor. El a adăugat că, din discuţiile purtate cu Oprescu şi Nicolăescu, există posibilitatea ca mutarea să înceapă din septembrie.
"Nu primăria împarte spitalele!"
La câteva ore însă, cea de-a doua întâlnire a specialiştilor, care s-a ţinut la sediul Ministerului Sănătăţii, a avut altă concluzie. "Ministerul este sceptic faţă de propunerile noastre, printre care şi începerea unui proiect-pilot din toamnă doar pentru Bucureşti", a spus ieri, la finalul discuţiilor, dr. Lucian Duţă, consilier general. Mai mult, ministrul Nicolăescu a precizat, tot ieri, că "nu primăria va împărţi spitalele, ci Ministerul Sănătăţii!"
Ambulanţa, tot la municipal