Prin felul slugarnic în care au primit Raportul, politicienii noştri vor să ne convingă că am schimbat un lagăr cu altul. Lagărul socialist a devenit lagărul Uniunii Europene! Miercuri, 23 iulie 2008, în Bucureşti şi în restul ţării a plouat. De mirare că s-a întîmplat aşa. Pentru că de-ar fi să credem cele văzute pe posturile tv de ştiri, ploaia ar fi trebuit să se oprească încă de dimineaţă, în aşteptarea cu sufletul la gură a Raportului de monitorizare a Comisiei de la Bruxelles privind progresele în domeniul justiţiei. Politicieni, jurnalişti, ştabi ai Parchetului General şi ai DNA, miniştri, şefuleţiai ciupercuţelor zise şi ONG-uri s-au grăbit să se emoţioneze, să se frămînte şi să se excite încă de dimineaţă la gîndul că de la Bruxelles va veni Documentul care ne va schimba viaţa, Documentul care va face minuni, redîndu-i Monicăi Macovei fecioria, lui Emil Boc statura şi lui Traian Băsescu lecturile pe care nu le-a avut niciodată. Şi Documentul a venit!
Adoptat şi realizat pînă la ora prînzului, pentru că, nu-i aşa?, care comisar şi care funcţionar al Uniunii Europene şi-ar putea permite să întîrzie la deschiderea restaurantului din incintă?! Pînă la venirea lui, politicienii noştri n-au luat nimic în gură. Au aşteptat adoptarea şi prezentarea Documentului în poziţie de drepţi, cu chiloţii apretaţi şi călcaţi în cinstea Momentului. Pînă în decembrie 1989 stăteau cu faţa către Răsărit. Vremurile s-au schimbat şi o dată cu ele şi mersul Soarelui pe boltă.
Acum, Soarele nu mai răsare de la Răsărit. Răsare de la Apus!
Odată Documentul venit, a urmat darea în stambă a politicienilor noştri. Văzut ca un text sacru, scris de Dumnezeu şi citit de Sfîntul Petru, Raportul a devenit pe loc, în doi timpi şi trei mişcări, prilej de a mai ciordi ceva de la viaţă. Lui Emil Boc, liderul PD-L, care a reuşit marea performanţă de a fi mai penibil
