Cineva a vorbit şi a fost de-ajuns. Comerţul federal cu privilegii a fost expus public şi asta reprezintă o victorie în sine.
Mai departe? Mai departe nimic. Nimic care să semene a schimbare. Marşul rechinilor de ape tulburi va continua şi mai în forţă. Peştii mari se vor ghiftui sumar cu peştii mici, iar mlaştina calomniei va acoperi, generoasă, masacrul. Cine să-i oprească? Membrii Comisiilor? Plevuşcă. Masă de manevră ambiguă şi incoerentă.
Cineva a vorbit, vor mai vorbi şi alţii. Dar orice s-ar spune, oricît de grave ar fi acuzaţiile, nu vor reprezenta pentru Sandu, Dragomir şi compania motiv de demisie. Ci pretext de negociere. Pentru redistribuirea privilegiilor în viitorul campionat. Sau la viitoarele alegeri.
Valiza de la Cluj e doar una dintre valizele cu bani care se plimbă din mînă-n mînă în fotbalul nostru. Deja nu mai vorbim despre justiţie, ci despre prostituţie instituţionalizată şi reglementată corespunzător. Vorbim despre trafic de favoruri ridicat la rangul de management.
Aceleaşi trei Comisii au arătat o flexibilitate neobişnuită pentru a evita sancţionarea Vasluiului, de exemplu. La nevoie, se schimbă legi, termene, declaraţii. Se comit vicii de procedură. Clientul nostru, stăpînul nostru! Asta-i prima şi singura poruncă. De la vîrf pînă la ultima spiţă, sistemul FRF-LPF e unul clientelar. Nu se înfruntă două viziuni, tinerii şi bătrînii, naşii şi finii, ci două clientele. Care-şi împart, la început de sezon, feliile de influenţă.
Şeful Ligii forţează demisia Naşului. Nu cheamă la revoluţie, ci la negociere. Cere mult, ca să se asigure că obţine strictul necesar: capul lui Lupescu. Becali forţează nu demisia, ci mîna lui Sandu. Plusează strîngînd semnături împotriva lui. Tot o negociere, şi asta. Precedată de manevre de intimidare. Ce vrea Becali? Ce vor şi celelalte candidate la titlu: favorurile FRF sau un echilibru
