De la Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, Păstorel Teodoreanu până la Andrei Pleşu şi Mircea Dinescu, scriitorii gurmanzi s-au dedat la chiolhanuri fabuloase şi rarităţi gastronomice. Sursa: Laurenţiu Nica

Literatura română are câteva pagini bune după care îţi lasă gura apă. Şi câţiva scriitori cărora li s-a dus vestea de gurmanzi şi pentru care o porţie de scris merge ca unsă cu o masă copioasă. Filiera îndrăgostiţilor de bucătărie începe cu Anton Pann, care ridica în slăvi „Ghiudenul, pastramele/ Muşchiul, zălhănalele“, pe la începutul lui 1800, trece prin Ion Creangă, un „mâncău“ de poveste, I.L. Caragiale, adeptul rafinamentelor culinare şi al „capşismului“, expertul în vinuri Păstorel Teodoreanu, Mihail Sadoveanu, maestru în preparat vânatul, şi ajunge la Andrei Pleşu, Radu Anton Roman sau Mircea Dinescu.

În cercul gurmanzilor notorii intră şi Nicolae Filimon, care-şi împăna prozele cu descrierea meselor fabuloase ale fanarioţilor, Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi, Cezar Petrescu - un „capşist“ pursânge -, Vlad Muşatescu şi Gabriel Liiceanu, pasionat mai degrabă de gătit.

„Prima carte de bucate boiereş ti e semnată de Mihail Kogălniceanu şi Costache Negruzzi, prin 1841. Nu ştiu în ce ţară, la vremea aia, un prim-ministru putea scrie o carte de bucate, care e şi absolut genială!? Iacă-tă, în România! Erau fii de boieri care trăiseră pe la Paris şi Viena şi combinau bucătăria balcanică cu cea rafinată din Occident“, explică Mircea Dinescu, actualmente expertul-şef al bucătăriei româneşti prin funcţia pe care o deţine: preşedintele Academiei Române de Gastronomie. Un îndreptar al unei asemenea Academii ar ţine morţiş la nuanţele a două cuvinte: gurmand (amator de mâncăruri bune, mâncăcios) şi gurmet, un „connaisseur“ al meniurilor fine.

Creangă, un gurmand „fioros“

Cel mai de seamă mâncău din istoria