Senior al exegezei mateine, prozator prin vocaţie, Alexandru George şi-a încercat forţele în completarea ultimei povestiri din Sub pecetea tainei, nu fără a mai adăuga un act Scrisorii pierdute a paternelului lui Mateiu, cu o scrupulozitate, îndemânare şi plăcere, pe cât de savuroasă respectarea lumii şi a limbajului celor doi. Fără îndoială, la conceperea celui mai recent roman al său, Simplex, "ceci est un fait divers atroce", motto-ul din Remember va fi operat mai mult sau mai puţin asupra autorului.
însă motto-ul din fruntea noului roman (Edit. "Bibliotheca", Târgovişte, 2008) îi aparţine, este din cel mai amplu roman al său, Oameni şi umbre, glasuri, tăceri şi are acest conţinut: "Pe foarte mulţi oameni ceea ce-i apără cel mai bine de toate nenorocirile vieţii e prostia". Cusur pe care vocea din Simplex nu îl va mai întâmpina, ca în precedentul Oameni şi umbre..., cu un imens hohot de râs, ci doar cu un salut de despărţire de personajele sale. Propus ca "un roman în căutarea propriei definiri", Simplex se înfăţişează dintru început ca autobiografic - la fine chiar cu trimitere la destinul literar al scriitorului.
Ficţiunii i se lasă atâta spaţiu în naraţiune, cât să nu dezvăluie numele reale ale actanţilor. Tema se dezvoltă în jurul unei multiple crime care s-a produs în realitate în cercul nomenclaturii bucureştene, cu probabilitate în anii de mijloc ai comunismului. O crimă cu dedesubturi abjecte, ale căror detalii Povestitorul le smulge pe încetul mediului, într-o întreprindere de tip detectivistic. Asemeni comisarului Maigret, mizeriile eului nu-l tulbură, cât îi dau de gândit asupra condiţiei umane însăşi, în paşnicele, cât şi în cele mai cumplite clipe ale sale.
Pe când Povestitorul din Craii de Curtea-Veche se pregăteşte să-şi părăsească odaia spre a-şi întâlni noii prieteni, la birt, Povestitorul din Simplex, tot atât de
