Dupa stiinta mea, Milan Kundera este singurul dintre romancierii de raftul intai care vorbeste despre 1984, romanul lui George Orwell, in termeni deloc magulitori. Pentru autorul Cartii rasului si a uitarii, romanul in cauza este un produs al timpului sau, mai mult, face parte din spiritul totalitar.
Just si lucid ca idee, 1984 opereaza o impardonabila reductie a vietii la politica si a politicii la propaganda. Deghizarea romanesca a ideii, crede Kundera, o face inexacta si aproximativa si plaseaza romanul, in ciuda intentiilor sale, in registrul propagandei.
Consideratiile autorului ceh (stabilit in Franta din anul 1975) nu s-au nascut intamplator. Imediat dupa caderea comunismului, intalnind multi compatrioti, a fost intrigat de ceea ce el numeste "orwellizarea amintirii propriei lor vieti". Adica de faptul ca acei oameni, in relatarile lor, isi reduceau viata petrecuta in comunism doar la aspectul ei politic.
Nici eu nu mi-am amintit intamplator de "iritarea" lui Kundera.
In zilele nu de mult trecute, am fost martorii momentelor vesele si lugubre, sleite si confuze, naive si cinice, grotesti si resemnate ale campaniei electorale. S-a vazut cu ochiul liber ca, exceptand caricaturile scrijelite in noroi, nu mai avem incrancenarile si disputele ideologice de altadata, ca nu mai suntem dispusi sa ducem luptele aprige de la inceputul anilor nouazeci. Imi place sa cred ca nu e numai oboseala si lehamite la mijloc, dar asta e alta poveste.
In acelasi timp s-a vazut, poate mai putin ostentativ, dar cu o evidenta bine conturata, ca noi, la fel ca toti cei care au trecut prin malaxorul comunist, nu ne reducem doar trecutul la dimensiunea lui politica, ci aplicam acelasi tratament si prezentului. Este asta, cred, coada de soparla pe care o taram dupa noi. Dupa ea ne recunoastem, dupa ea putem fi recunoscuti.
Este ceva bolnavicios aic
