"De ce ne urasc?", se intrebau americanii dupa 11 septembrie 2001 despre fundamentalistii islamici. "De ce nu ma plac?" s-ar putea in schimb intreba Nicolas Sarkozy despre francezi la mai mult de un an de mandat.
Sarkozy este omniprezent, atat acasa, cat si in plan international. Pe 13 iulie lideri din peste 40 de tari au participat la Paris la prima intalnire a "Uniunii pentru Mediterana". Franta si-a reluat locul in lume si in Europa. Pe plan intern a inceput un program ambitios si dificil de reforme mult asteptate si pe care cei mai multi cetateni le recunosc a fi inevitabile. Reforma legislatiei muncii si cea din sectorul educatiei au deja rezultate. Energia, vointa puternica si spiritul activ ale lui Sarkozy sunt de-a dreptul spectaculoase.
si totusi el este cel mai putin popular dintre presedintii celei de-a Cincea Republici, cel cu caderea cea mai spectaculoasa, cea mai rapida si cea mai de durata din gratiile francezilor. S-a ajuns la situatia in care atat amicii, cat si inamicii sai se intreaba daca va fi posibila o revenire.
Ce nu a mers?
"Nu vreau un general bun, ci unul norocos", obisnuia sa ricaneze imparatul Napoleon I. Aplicand acest standard, el nu si l-ar fi dorit pe Sarkozy. Cu o campanie axata pe promisiunea de restabilire si imbunatatire a puterii de cumparare a francezilor, Sarkozy a ajuns la putere in mai 2007, la doar cateva saptamani inainte de a erupe criza de pe piata ipotecara americana si cu putine luni inainte ca preturile marfurilor sa explodeze. Apoi, el a preluat presedintia Uniunii Europene la cateva zile dupa ce irlandezii au spus un rasunator "Nu" Tratatului de la Lisabona, rolul sau fiind redus astfel, cel mult, la cel al unui exercitiu de limitare a daunelor. si, pentru a pune capac la toate, echipa nationala de fotbal a Frantei, a carei victorie in finala Campionatului Mondial din 1998 i-a oferit
