Începând chiar prin titlul acestui florilegiu bilingv, romîno-francez Poeme pentru cusut hainele anotimpurilor. Poemes pour coudre les habits des saisons (Editura LIMES, Cluj-Napoca, 2006, 90), profesorul universitar Ioan }epelea ţine să nea dea veşti nu numai despre degradarea istoriei şi a timpului individual şi colectiv, ci şi despre singurul remediu, fie el şi homeopatic, al trestiei gânditoare de a-l boicota: frumuseţea dicţiunii şi a cogitaţiei poetice. Împărţită în trei cicluri şi impecabil diagnosticată de Ştefan Borbely, poezia din această carte se subsumează filonului durerii universale, de la Leopardi şi Eminescu, la Bacovia, Montale, Virgil Mazilescu şi Marino Piazzolla. Este experienţa durerii ca acces la cunoaştere prin intermediul protestului împotriva durerii însăşi; durere şi izolare; poezia ca depăşire a impasului închiderii în sine; durerea ca act gnoseologic şi cercetare a vieţii lăuntrice. Frisonul suferinţei şi al morţii este implicit, ubicuu şi transmisibil între cer, pămînt şi ape, cuvintele, fiinţa, elementele naturii fiind amprentate de cenuşa şi hidoşenia mărginirii: "La Ottawa porumbeii stau pe o rază de soare / întrebându-se ce este vîntul şi-unde / văzduhul i se închină. Lacul cu apele lui pofticioase par o faţadă a lumii. / Un ocean / prizonier între margini tot mai hidoase // Noi venim tot mai rar din istorie / din urme adânci ce nu se mai ştiu. Din cuvinte / Răsucite-n auz şi susurate prelung..."
Zece poze şi un epilog pot fi echivalentul a zece occasioni montaliene sau o stăruitoare căutare a identităţii pierdute. Un cocteil de expresionism, suprarealism şi existenţialism ( sentiment religios de fatalitate, sceptisim, nevroză), devenit deja un pattern al prozodiei lui Ioan }epelea, pune la grea încercare pe cele două traducătoare în franceză, Hélene Lenz şi Coca Soroceanu, care, zicem noi s-au descurcat onorabil. Aces
