Dispariţia în plină vară a unor personalităţi ale vieţii publice riscă să treacă aproape neobservată - nu însă de cei obişnuiţi să se informeze la zi şi în vacanţă, cum este corespondenta României literare, doamna Rodica Binder. Citindu-i notaţiile mi-am amintit de o seară berlineză petrecută în singurul salon (cu jour fixe) pe care l-am vizitat în viaţa mea şi de fermecătorul amfitrion care a fost atunci Nicolaus Sombart pentru noi. Pentru că veneam din ţara mamei lui, am fost, într-un mod categoric, ca să nu spun ostentativ, privilegiate. Cred că se cuvine să-i acord, la rândul meu, locul în pagina 5. (Ioana Pârvulescu)

M| aflam la început de iulie în Olanda, pe ţărmul Mării Nordului, sub un cer mai degrabă tomnatic, dar spectaculos. Îmi propusesem să renunţ în concediu la îndeletnicirile obligatorii pentru profesiunea mea: actualităţile radio şi tv, navigarea pe internet, cititul ziarelor şi revistelor. Totuşi, nu m-am putut abţine să nu cumpăr ediţia de sîmbătă a ziarului DIE WELT, de dragul suplimentului ei literar săptămînal. Astfel mi-a fost dat să aflu că Nicolaus Sombart a încetat din viaţă pe 4 iulie, la o clinică din Strassbourg. Deşi prea puţin cunoscut şi prizat de publicul larg din Germania (şi încă mai puţin de cel din România, unde o singură carte a lui, Tinereţe în Berlin 1933-1943 a fost tradusă, la Editura Univers, în 1999), vestea stingerii din viaţă a acestui extravagant autor, "ultim locuitor al vechii Europe", cum îl consideră "iniţiaţii", nu-i poate lăsa nicidecum indiferenţi pe cei care i-au citit scrierile, de la cele memorialistice pînă la eseurile de sociologie culturală şi istorie. Iar cine a avut ocazia să-l cunoască personal pe fiul ilustrului economist german Werner Sombart şi al Corinei Leon - fiica rectorului Universităţii din Iaşi, Nicolae Leon, descendentă a unei vechi familii boiereşti - percepe cu şi mai mare acuitat