Tehnic vorbind, în clipa de faţă, însuşirea (ca să nu spun "calitatea"!) de turnător nu există. Există doar vagul calificativ (ca să nu spun "specializare") "poliţie politică", în spatele căreia jurişti şmecheri au ascuns un întreg continent de fărădelegi, nemernicii şi abjecţii. Pentru ca drama să fie cu adevărat ridicolă, în ultimul an ne-am procopsit cu două feluri de - cum să le spun? - "poliţişti politici": unii cu patalama de la CNSAS, alţii cu decizie de la tribunal. Indiferent de statutul lor, aceste chiţibuşării juridice ascund o realitate greţoasă: că o parte a cetăţenilor României a turnat Securităţii, organul specializat în control, represiune şi schingiuire - din frică, pentru avantaje, din nemernicie - o altă parte a ceăţenilor.

Indiferent de motivele care i-au determinat să îmbrăţişeze funesta ocupaţie, astfel de oameni şi-au pierdut pentru totdeauna libertatea. De vreme ce au acceptat rolul de ochi şi urechi ai Securităţii, ei au renunţat la atributul de om. Pentru că a fi om înseamnă, în primul rând, a fi liber. Or, dacă te-ai supus fără crâcnire ordinelor unor bestii din Securitate - culmea: nu exista, chiar în vremea comunismului, vreo lege care să te oblige că colaborezi cu "organul" - înseamnă că eşti tu însuţi un nemernic. Nimeni nu era atât de oligofren (Securitatea nu avea nevoie de handicapaţi mintal!) încât să nu ştie că informaţiile pe care urma să le dea vor fi folosite împotriva, şi nu în favoarea, unor oameni. Cum şi în ce fel e aproape imposibil de aflat.

Bănuim însă la ce le foloseau securiştilor informaţiile. Adâncul complex de inferioritate şi de ilegitimitate al partidului comunist dicta un comportament defensiv-agresiv: pentru a reprima orice mişcare, orice curent de opinii sau ideologic care le-ar fi pus în primejdie controlul absolut asupra societăţii. Prin urmare, nici nu era necesar să ia măsuri imediate împo