Notez aici, la multă vreme după apariţie (în 2004!), câteva impresii despre }ărmul târziu, jurnalul din anii 1985-1990 al prozatorului Radu Ciobanu. La momentul apariţiei a fost comentat în revista noastră de Al. Săndulescu, el văzând în }ărmul târziu "o dureroasă mărturie despre Ťepoca de aurť". O mărturie şi totodată un demers terapeutic. Autorul însuşi vorbise despre un astfel de rol atribuit jurnalului său : "un foarte util şi eficient mod de defulare în momente de tensiune şi depresie". O defulare, trebuie spus, nu lipsită de riscuri. Un jurnal clandestin, ca şi acesta, ţinuse cam în aceeaşi perioadă Gheorghe Ursu, cu ştiutele consecinţe funeste.

Sunt de urmărit mai multe jurnale, de fapt, în }ărmul târziu: un jurnal al existenţei cotidiene din interval, un jurnal al legăturilor familiale, un jurnal al lecturilor, un jurnal al creaţiei. Toate coabitează în cuprinsul unui text care este întâi de toate un document sufletesc şi intelectual, dar şi unul istoric, măcar prin reverberare. Evenimentele amintitei epoci pătrund în jurnal fie şi numai pentru a explica o anumită stare de spirit a autorului, o trăire afectivă.

Imaginea anilor de apogeu grotesc al ceauşismului se alcătuieşte în jurnalul lui Radu Ciobanu din numeroasele trimiteri la aspectele vieţii curente. Sunt mărturii dureroase, are dreptate Al. Săndulescu, despre lumea de atunci, dureroase, dar şi repulsive, încărcate de penibil, cum le resimt, cred, cei mai mulţi din cei care au trăit în acea lume. Celor care nu au trecut prin ea, care nu au trăit ei înşişi în aberanta epocă, probabil că le apar ciudate, ciudate până la neverosimil.

Şi chiar şi nouă, la urma urmei, celor care venim de acolo, formele vieţii de atunci ne apar, după douăzeci de ani, ciudate, ireale, funambuleşti. Dar aşa s-a trăit în epocă :

"Apa, sistată toată ziua, vine abia pe la şase (...) Agita