Oamenii de ştiinţă americani spun că la Polul Nord se află peste o cincime din rezervele nedescoperite de petrol şi gaze naturale ale lumii Petrolul din Oceanul Arctic depăşeşte
Oamenii de ştiinţă americani spun că la Polul Nord se află peste o cincime din rezervele nedescoperite de petrol şi gaze naturale ale lumii
Petrolul din Oceanul Arctic depăşeşte rezervele Nigeriei, Kazahstanului şi Mexicului la un loc şi poate acoperi cererea SUA timp de 12 ani.
Acestea sunt concluziile unui studiu realizat de US Geological Survey, la care oamenii de ştiinţă americani au muncit timp de patru ani şi despre care se spune că este una dintre cele mai ambiţioase tentative de a evalua potenţialul petrolier al zonei arctice.
Altădată imposibil de explorat sau exploatat, Oceanul Arctic devine accesibil pe fondul încălzirii globale şi al topirii calotei glaciare, care descoperă acum noi rute navigabile, resurse de petrol şi alte rezerve minerale. Acest raport va intensifica probabil şi mai mult cursa dintre ţările arctice, Rusia, SUA, Danemarca, Norvegia şi Canada, care vor să obţină controlul regiunii, scrie "Financial Times".
Cei de la US Geological Survey estimează că în Oceanul Arctic se află 13% din petrolul nedescoperit al lumii şi 1.669.000 miliarde de metri cubi de gaze naturale, adică echivalentul a 30% din rezervele mondiale nedescoperite sau cel puţin tot atât gaz cât se află în rezervele deja descoperite ale Rusiei.
O treime din petrolul nedescoperit încă se află pe teritoriul Alaskăi, iar pe platforma de sub Polul Nord, pe care au revendicat-o ruşii anul trecut, se află doar 1,2% din petrolul din zona arctică, se mai arată în raportul americanilor.
Ultima frontieră energetică
"Platformele continentale arctice ar putea reprezenta cea mai mare suprafaţă geografică neexplorată de pe Pământ în ce priveşte petrolul", a spu