- Editorial - nr. 146 / 26 Iulie, 2008 Mandatul domnului Ciprian Dobre, jurist de profesie, s-a incheiat practic, cu Raportul de activitate al prefectului judetului Mures pe anul 2007. O lucrare tiparita de Institutia Prefectului pentru care, de buna seama, s-au achitat sume frumusele de bani intrati probabil in vistieria vreunei tiparnite targumuresene. Dar, ma rog, asta-i alta poveste. Intereseaza mai mult ce contine acel raport la care unii jurnalisti au facut lapidare referiri de conjunctura, fara insa a-l lua la... puricat. Va propunem un scurt comentariu privind continutul raportului fostului prefect, astazi pe functia de vicepresedinte al Consiliului Judetean Mures. Oamenii se schimba in functii, insa, in parte, problemele raman aceleasi! In raport se scrie negru pe alb ca, in 2007, eforturile autoritatilor judetene si locale au avut ca tinta infrastructura educationala; infrastructura de transport - drumuri judetene si comunale; variantele de ocolire a municipiilor Targu-Mures si Reghin - in special derularea Programului de dezvoltare a infrastructurii din spatiul rural, instituit de Guvernul Romaniei prin Ordonanta de Urgenta 7/2006. Parte dintre aceste obiective au fost puse in opera. Dar, nu ne putem declara tare multumiti si fericiti ca s-a facut prea mare lucru, mai cu seama in ceea ce priveste drumurile comunale si varianta de ocolire a sufocantului, aglomeratului oras Targu-Mures (prin care se mai circula cu tractoare, carute, ba chiar cu camioane pe arterele principale), care din varii motive, unele obiective, altele neintemeiate, a ramas doar ... varianta. Cand va fi ea realizata, Dumnezeu stie! La fel se prezinta lucrurile si in cazul valorificarii potentialului turistic al vailor Muresului si Gurghiului. Cele doua festivaluri ale comunitatilor respective sunt, evident, un inceput promitator, dar ne aflam inca departe de a ne afisa (ca infrastructu