Intrarea în PD-L a lui Sever Voinescu şi a lui Cătălin Avramescu nu este una spectaculoasă, nu este una surprinzătoare. Nu antagonizează cu activitatea lor de pînă acum. În calitatea lor de comentatori publicaţi de un ziar sau invitaţi de televiziuni nu au oferit informaţie, ci opinie.
Intrarea în PD-L a lui Sever Voinescu şi a lui Cătălin Avramescu nu este una spectaculoasă, nu este una surprinzătoare. Nu antagonizează cu activitatea lor de pînă acum. În calitatea lor de comentatori publicaţi de un ziar sau invitaţi de televiziuni nu au oferit informaţie, ci opinie. Dacă au fost confundaţi cu analişti politici echidistanţi, lipsiţi de atracţie şi interes pentru o zonă sau alta a scenei politce, vina este a celor care au făcut această confuzie sau a ziarelor şi televiziunilor care au contribuit la prezentarea lor în această manieră. Ideea că au făcut o presă partizană nu le poate fi deci reproşată. De aceea, intrarea lor în PD-L mi se pare o mutare onestă. Cei doi au îmbrăcat acum haina portocalie care le era atribuită oricum de către opozanţii ideilor pe care le exprimau, iar cei care le vor asculta de acum înainte opiniile vor şti că ele sînt emise de persoane care şi-au asumat o linie politică, un partid, nişte conducători.
Dorinţa de a face politică nu le poate fi nici ea contestată atît timp cît s-au manifestat tocmai în acest domeniu, cît preocupările lor s-au dovedit poate chiar mai serioase, mai profunde decît ale multor politicieni. Cum nu poate fi contestat nici curajul de a intra în politică direct într-o confruntare uninominală, nu ascunşi pe liste de partid. Cu atît mai mult cu cît va trebui să-i convingă pe alegători tocmai cu ideile politice pe care le deţin. Nu vor cînta, nu vor juca, nu vor face uz de reputaţie de actor, fotbalist, cîntăreţ.
Trebuie să recunosc că mai degrabă mă confrunt cu un serios disconfort cînd trebuie