Plimbându-ne pe străzile ce pornesc din centrul Craiovei, nu se poate să nu remarcăm, printre edificiile moderne, o casă veche ,plină de istorie şi eleganţă, care înfruntă semeaţă trecerea timpului.Pornim la braţ cu lucrarea lui Paul Rezeanu, şi ale lui „Amintiri despre Craiova de ieri“. Încercăm o desprindere de cotidian, cel puţin pentru câteva clipe, lăsând gândurile să ne conducă spre vremurile de altădată. O luăm uşor spre Sineasca, pe strada George Enescu. La numărul 64, facem un prim popas în lumea amintirilor. În odăile casei modeste, fostă cârciumă a lui Braia, se auzeau cândva strigătele de copii ale celor care au devenit peste ani voci de aur ale cântecului popular românesc, Mia Braia (1911 -1999) şi Ioana Radu (1917-1990), cea despre care se scria într-un număr de colecţie al Jurnalului Naţional: „S-a născut cu cântecul în suflet în ţara doinelor, într-un oraş în care frunza, Jiul şi păsările cerului cântă, iar oltenii se iau la întrecere cu ele“. Când a venit pe lume sub acoperişul familiei Braia, fratele şi surorile sale erau deja trei „forţe“, aveau grijă să fie primii la masă, dar şi la cântat. Jana, aşa cum i se spunea acasă, îngâna corul doar cu fluieratul ca de mierlă, pentru că glasul său, plin încă de timiditate, abia reuşea să atingă în treacăt coardele unui violoncel. N-avea voie să cânte, pentru că era repede întreruptă de un trio vocal cu pretenţii: „Tu, taci!... Cânţi prost!... Scârţăi ca roata fântânii!“. Şi, totuşi, în camerele acelei case prindea contur visul Ioanei Radu. Pornim mai departe, fredonând una dintre melodiile sale celebre, „Mai vino seara pe la noi“. Purtaţi de şlagărele Ioanei Radu ajungem pe strad Brestei, la numărul 65, acolo unde a trăit cea mai mare parte a vieţii compozitorul George Simonis. „Creaţia lui originală“, după cum ne aminteşte Paul Rezeanu din paginile volumului „Craiova. Amintirile oraşului“, „constă