Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DNA s-a razgandit: Seres si Nagy raman urmariti penal

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 26 iulie 2008 ·

Departamentul National Anticoruptie (DNA) a infirmat solutia de neincepere a urmaririi penale in dosarul privatizarilor strategice, in care fostul ministru al Economiei, conservatorul Codrut seres, si fostul ministru al Comunicatiilor Zsolt Nagy, de la UDMR, sunt cercetati pentru coruptie. Cu zece zile in urma, tot DNA ii scosese pe cei doi de sub urmarirea penala, pentru ca nu ar fi avut probe suficiente. Masura ar fi lasat fara obiect dosarul de la DIICOT in care cei doi sunt cercetati pentru inalta tradare.

Oficialii DNA neaga categoric ca Daniel Morar (foto), seful institutiei, a fost cel care a intors soarta juridica a celor doi fosti ministri, precum si a fostilor consilieri Radu Donciu si Dorinel Mucea si a consultantului international Stamen Stanchev, cercetati in acelasi dosar. Imediat dupa anuntul oficial, Codrut seres l-a acuzat pe Daniel Morar ca se foloseste de laudele la adresa DNA din Raportul pe Justitie al Comisiei Europene si ca joaca aceasta carte pentru a-si forta prelungirea mandatului, care expira pe 12 august. Mai multi politicieni, in special din partea PSD, PNL si PC, au cerut vehement schimbarea lui Daniel Morar din functie, amenintand chiar cu o motiune simpla impotriva ministrului Justitiei.

"Procurorul ierarhic superior celui care se ocupa de caz a considerat ca nu a fost administrat intregul probatoriu care se impunea in aceasta situatie. Existau inca acte care ar fi putut fi efectuate pentru aflarea adevarului", ne-a explicat aceasta rasturnare de situatie Livia Saplacan, purtatoarea de cuvant a DNA. Procurorul-sef din DNA care se ocupa de dosarele de inalta coruptie, care implica politicieni, este Doru Tulus, dar nu s-a confirmat oficial ca el a dispus aceasta masura.

Departamentul National Anticoruptie (DNA) a infirmat solutia de neincepere a urmaririi penale in dosarul privatizarilor strategice, in ca

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum o ora
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum 2 ore
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

Putin ameninţă Europa cu „consecinţe grave” dacă Ucraina foloseşte armamentul occidental împotriva Rusiei: Aliații NATO „să-și amintească că sunt state cu un teritoriu mic şi populaţie foarte densă”

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE. „Aceşti reprezentanţi ai

Se întoarce vremea rea Avertizare de cod galben de ploi pentru județul Constanța!

Ziua Constanta acum 3 ore
Localităţi din opt judeţe situate în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Banat sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ploi abundente şi descărcări electrice, emise marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astfel, până la or

Cinci oraşe, conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă

Mediafax acum o ora
Cinci municipii reşedinţă de judeţ au fost conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă. Anunţul a fost făcut marţi de Ministerul Afacerilor Interne. Până în prezent, peste 300 de localităţi au fost conectate la sistem.

Roland Garros: Sorana Cîrstea, învinsă în runda inaugurală – Eliminare la tiebreak

HotNews acum o ora
Sorana Cîrstea a ratat marți prezența în turul al doilea de la Roland Garros, după un meci extrem de dificil în fața rusoaicei Anna Blinkova (55 WTA), care s-a impus cu scorul de 6-3, 3-6, 7-6(5). Sorana CirsteaFoto: COREY SIPKIN / AFP / Profimedia

Raisa, fetița de doi ani din Dolj, a fost găsită moartă

Ziua Constanta acum 5 ore
Raisa, fetița de doi ani din Dolj care a dispărut ieri din fața casei unde se juca alături de mai mulți copii a fost găsită moartă pe câmp. Peste o sută de polițiști, pompieri și voluntari, inclusiv cu un elicopter, au participat în ultimele 24 de o

UE adoptă un nou regim de sancţiuni împotriva Rusiei, pentru încălcări ale drepturilor omului şi acte de represiune

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană salută adoptarea de către Consiliu UE a unui nou regim de sancţiuni împotriva represiunii accelerate şi sistematice a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept de către autorităţile ruse. Acest nou regim oferă cadrul

Irlanda, Spania şi Norvegia au recunoscut Palestina ca stat. Decizia are ca scop menținerea speranţei pentru pace

Ziua Constanta acum 3 ore
Norvegia a recunoscut oficial marţi Palestina ca stat, a anunţat guvernul într-un comunicat de presă, un demers coordonat cu Spania şi Irlanda. Ministrul norvegian de externe, Espen Barth Eide, a descris recunoaşterea de către ţara sa a statului pal

Ciucă: Cota unică nu şi-a încheiat aplicabilitatea în România. PNL o susţine în continuare

Mediafax acum 3 ore
„Cota unică nu şi-a încheiat aplicabilitatea în România. Acest regim de impozitare a ajutat masiv la dezvoltarea economiei noastre şi mai poate contribui la recuperarea decalajelor faţă de statele mai dezvoltate din vestul continentului. De aceea, P

Vremea

București
acum

19°
mar.

13°/21°
mie.

12°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/30°
Iasi
acum

15°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
Constanta
acum

14°
mar.

13°/18°
mie.

13°/19°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

12°/21°
mie.

12°/20°
joi

11°/19°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

22°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

15°/26°