Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orchestra Teatrului Liric, la „Operasolo“

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 26 iulie 2008 ·

Opera „Madama Butterfly“ de Giacomo Puccini, „Carmina Burana“ de Carl Orff, precum şi un salon de muzică şi teatru dedicat măreţiei teatrale a Eleonorei Duse vor înnobila afişul primei ediţii a „Operasolo“, care va fi inaugurată din iniţiativa Associazione Reale (Asociaţia Regale) Corte Armonica Caterina Cornaro. De la evenimentul cultural nu va lipsi nici Orchestra Teatrului Liric „Elena Teodorini“ din Craiova, care a realizat orchestraţia operei lui Puccini, cu tragicul destin al gheişei Cio-Cio-San, programat pentru ieri, cealaltă reprezentaţie urmând să aibă loc mâine, în piaţa Brugnoli. Şi pentru ca spectacolul să fie o reuşită, organizatorii au ales pentru interpretarea doamnei Butterfly o soprană japoneză, Inoue Makiko. Tenorul belgian Mikael Spadaccini va fi yankeul Pinkerton. În spectacol va apărea şi un artist născut în Treviso, baritonul Elia Fabbian, care va interpreta rolul consulului Sharpless. Distribuţia va fi completată de corul Reale Corte Armonica Caterina Cornaro şi de Orchestra Teatrului Liric „Elena Teodorini“ din Craiova, care vor fi conduşi de bagheta dirijorului Roberto Zarpellon. Prima ediţie a „Operasolo“ se va încheia pe 8 august, cu punerea în scenă a cantatei „Carmina Burana“ de Carl Orff. Creată în 1937 ca o „cantată scenică“, compoziţia este o transpunere a cânturilor clericilor rătăcitori din Evul Mediu. Celebrele cânturi profane sunt propuse în versiunea pentru solişti cu soprana Patrizia Cigna, tenorul Ferruccio Basei, baritonul Elia Fabbian, doi pianişti, Federico Lovato şi Gianni della Libera şi cor.

Un oraş plin de istorie Orăşelul Asolo, din provincia Treviso, care găzduieşte „botezul estival al «Operasolo»“, după cum se menţiona în publicaţia La Tribuna, are o istorie interesantă, după cum mărturisea Roberto Zarpellon, dirijorul care va conduce orchestra oltenească. Asolo s-a putut bucura de prezenţa multor personalităţ

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, într-o lizieră de salcâmi / Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul

News.ro acum o ora
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul.

Atenționare pentru românii care călătoresc în Franța. Cele mai multe zboruri spre aeroportul Orly din Paris vor fi afectate de grevă

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află în Franța, tranzitează țara sau intenționează să zboare spre Hexagon, după ce sindicatul controlorilor de trafic aerian, UNSA-ICNA, a lansat un apel la

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

Adevarul acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 3,7 s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora locală 1:27, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCD

Cod galben de furtuni, în mai multe judeţe din ţară

Mediafax acum 16 minute
Sâmbătă între orele 12.00 - 22.00, în zonele montane, în Crişana şi local în Maramureş şi Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze în general de 55...65 km/h)

Bogdan Ivan: Inovare şi tehnologii avansate la Cluj-Napoca / Astăzi am pus piatra de temelie a primului Centru de cercetare în inteligenţă artificială, construit de la zero, din România

News.ro acum o ora
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, anunţă, sâmbătă, că a fost pusă ”piatra de temelie” la primul Centru de cercetare în inteligenţă artificială, construit de la zero din România, la Cluj-Napoca. ”Inovare şi tehnologii avan

Filmul românesc „Trei kilometri până la capătul lumii” a câștigat Premiul Queer Palm la Festivalul de Film de la Cannes

HotNews acum 4 ore
Filmul românesc „Trei kilometri până la capătul lumii”, regizat de Emanuel Pârvu, a câștigat vineri seara Premiul Queer Palm la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, au anunțat organizatorii festivalului, citați de Liberation. Regizorul Ema

Salvamont România: Un mort şi cinci răniţi, în ultimele 24 de ore pe munte / 8 apeluri pentru intervenţii

News.ro acum 2 ore
Salvamont România anunţă, sâmbătă, că, în ultimele 24 de ore, o peraoană a murit pe munte, fiind predată medicilor legişti, alte cinci persoane fiind rănite şi predate echipajelor medicale. ”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum o ora
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Manevrele militare ale Chinei în jurul Taiwanului s-au încheiat

News.ro acum 3 ore
Manevrele militare de două zile lansate de China în jurul Taiwanului s-au încheiat, a anunţat, vineri seară, televiziunea oficială chineză. Manevrele au durat joi şi vineri, aşa cum era prevăzut, a precizat organul oficial al Armatei Populare de Eli

Israelul a bombardat Fâșia Gaza și Rafah a doua zi după ce Curtea Internațională de Justiție a ordonat încetarea ofensivei

Ziare.com acum 2 ore
Armata israeliană a bombardat, sâmbătă, 25 mai, Fâşia Gaza, inclusiv Rafah, a doua zi după ce Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) i-a ordonat să îşi suspende operaţiunile în acest sector, în contextul în care la Paris se depun eforturi pentru a

Vremea

București
acum

23°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

21°
sâm.

16°/21°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°