Dinel Staicu spune că acţionarii nu-l pot da jos din fruntea SIF Oltenia. Omul de afaceri craiovean este acuzat de procurorii DNA că a fost implicat în infracţiuni economice în valoare de 16 milioane de euro, iar CNVM a cerut SIF să decidă dacă, în aceste condiţii, este oportun ca Dinel să mai conducă societatea.
Controversatul om de afaceri craiovean Dinel Staicu a ajuns la judecata Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) de la SIF Oltenia, societatea la care este director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie (CA) din vara lui 2006. AGA se va întruni luni şi va decide dacă este oportun sau nu ca Dinel să fie menţinut în aceste funcţii, având în vedere că acesta a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru infracţiuni economice. Oamenii legii susţin că Dinel Staicu a fost implicat în fraudarea BIR cu aproximativ cinci milioane de euro şi a societăţii Transgaz Mediaş, cu 11 milioane de euro. De altfel, se spune că majoritatea banilor proveniţi de la BIR au fost investiţi în acţiuni la SIF Oltenia - societate pe care Staicu o controlează din umbră, prin interpuşi. Pe 1 iunie 2006, Dinel Staicu a fost numit preşedinte de CA la SIF Oltenia, în locul lui Vasile Şalapa - care a fost înlăturat sub motivul oficial că nu este suficient de ferm în faţa presiunilor de a vinde cea mai importantă deţinere a societăţii, pachetul de 6,12% de la BCR. Astfel, imperiul financiar SIF Oltenia a ajuns să fie controlat de grupurile din jurul lui Dinel Staicu şi Cătălin Chelu - un om de afaceri gălăţean implicat pe piaţa de capital, despre care se spune că ar fi omul lui Sorin Ovidiu Vântu. Cu greu, CNVM l-a validat pe Staicu în fruntea SIF, lăsând problemele de imagine la latitudinea acţionarilor.
Dinel, rol-cheie la BCR şi Ford România
SIF l-a propulsat pe Staicu în lumea bună a afacerilor de anvergură: Dinel avea un cuvânt de spus