Mai avem patru ani şi gata - bunăstarea se va pogorî asupra ţărişoarei noastre de-o să ne mirăm şi noi: dacă era atît de simplu, cum de nu ne-a dat prin cap mai devreme?
În 2012, vom străbate ţara pe autostradă, UEFA ne va felicita pentru cele 8 stadioane noi, tinerii căsătoriţi se vor pune pe făcut copii (căci locurile în creşe şi grădiniţe nu vor mai fi o problemă), studenţii şi sindicatele vor face manifestaţii entuziaste în Piaţa Victoriei pentru a mulţumi guvernului că salariul minim şi bursa au trecut pragul psihologic de 1000 de lei, universităţile româneşti vor ocupa primele 48 de locuri în topul celor mai bune 50 de universităţi europene (locurile 49 şi 50 rămînînd pentru Oxford şi Cambridge), părinţii şi bunicii noştri vor depune la CEC a 13-a pensie (căci celelalte 12 le vor fi arhisuficiente), medicamentele vor fi gratuite (inclusiv Viagra), iar dacă vrem să ne înfiinţăm o firmă, vom avea de aşteptat preţ de-o cafea şi-o ţigară (oferite de Registrul Comerţului, că aşa-i politicos). Pocesele nu vor dura mai mult de şase luni, iar procesele de corupţie în care sînt implicaţi demnitari vor fi o simplă amintire. Cele noi 8 spitale ultramoderne vor fi atît de ultramoderne, încît îi vor atrage pe cei mai buni medici din Germania şi Marea Britanie, provocînd mari probleme sistemelor sanitare de acolo. TVA-ul la produsele de bază (adică zahăr, ulei, făină, carne, pîine şi maşini sport) va fi de numai 5%, iar la utilităţi se va introduce tariful unic de 10 bani (kilowatul, gigacaloria, metrul cub de apă etc.), pentru a le uşura munca administratorilor de bloc atunci cînd calculează întreţinerea. Ideea de a construi 200.000 de locuinţe noi între 2009-2012 se va dovedi, totuşi, greşită. Dat fiind că oamenii vor cîştiga tot mai bine, vor prefera (mai ales tinerii căsătoriţi) să-şi construiască, în regie proprie, vile cochete cu grădină şi piscină, în loc s