Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CRĂCIUN: Certificatul de deces al omenirii

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 27 iulie 2008 ·

În Bucureşti, un oraş mizerabil pe care e bine să-l evitaţi, a ieşit din bârlogul lui, ziua în amiaza mare, un bătrân aurolac. S-a aşezat în staţia de tramvai de la World Trade Center şi a început să se masturbeze.

Oamenii şi-au văzut de-ale lor. Nu şi Viorel Ilişoi, reporterul de modă veche şi bună de la „Cotidianul“, care se plimbă pe bicicletă, vede lumea, uneori coboară din şa şi scrie ca şi cum ar fotografia secundă cu secundă viaţa. Secvenţa aceasta de scurtmetraj cu potenţial de Oscar - un bărbos, alienat, care se masturbează urlând printre trecători mai preocupaţi să nu dea bicilistul-reporter peste copiii de pe trotuar - e România. Pe lângă care închidem ochii când trecem gândindu-ne la dead-line şi all inclusive. S-au dus de atunci câteva zile şi - vorbă stupidă şi deasă - n-a murit nimeni.

Dar mai urmează: bolnavii de cancer internaţi în Secţia de oncologie a Spitalului Municipal Ploieşti au fost trimişi acasă pentru că oricum nu existau citostatice pentru ei. Ca unul care cu ceva ani în urmă a experimentat pe propria piele regimul, i-aş spune nazist, dintr-un „spital“ (abator?) ploieştean nu mai găsesc niciun cuvânt de spus. Le-aş ura un scurt şi definitiv „Muriţi!“ celor vinovaţi de jegul din sistemul de sănătate, dacă n-aş şti că asta nu rezolvă nimic.

Şi nu suntem singuri pe drumul înfundat al autodistrugerii. În sudul Italiei, câţiva turişti se întorc de pe burtă pe spate pentru un bronz perfect. La câţiva metri mai încolo două cadavre proaspete zac răstignite sub nişte prosoape colorate în verde şi albastru. Cadavrele unor tinere de etnie romă. Au stat aşa moarte, într-o mare de indiferenţă, după ce şi-au trăit ultimii ani într-o tabără de ţigani din Napoli, tabără în care copiii arată ca în videoclipurile lui Michael Jackson de la sfârşitul anilor ’80. Băieţi nespălaţi, buboşi, îmbrăcaţi în zdrenţe sau despuiaţi,

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 2 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Irina Begu a câştigat turneul WTA de la Iaşi, după ce a învins-o pe Jil Teichmann în finală

Mediafax acum 36 minute
Pentru Begu a reprezentat cel de-al şaselea titlu WTA din carieră şi primul după trei ani. Begu a dominat primul set, câştigându-l fără să cedeze vreun game, în doar 29 de minute. În setul secund, Teichmann a început mai bine, adjudecându-şi primul

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 3 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 5 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

TRAGEDIE pe Transalpina. Două persoane au murit în urma unui accident între trei motociclete

Gandul acum 42 minute
Un accident rutier, în care au fost implicate trei motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul este b

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 4 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

„Prințul adormit” din Arabia Saudită a murit, după ce a fost în comă timp de 20 de ani

HotNews acum 18 minute
Prințul saudit Al-Waleed bin Khaled bin Talal Al Saud, fiul prințului Khaled bin Talal Al Saud, membru marcant al familiei regale saudite, a murit sâmbătă, la vârsta de 36 de ani, după ce a stat în comă aproape 20 de ani, transmite Le Figaro. Decesu

Turul Franţei. Tim Wellens câştigă etapa 15, al 113-lea ciclist cu victorii în toate Marile Tururi

Mediafax acum o ora
Wellens a trecut linia de sosire în 3 ore, 34 minute şi 9 secunde, după un atac solitar de 40 km, reuşind să îşi adauge în palmares prima victorie de etapă din Turul Franţei, după succesele anterioare din Giro şi Vuelta, şi a 41-a victorie din carie

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

17°/29°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°