În vacanţa de anul acesta, am descoperit că există două tipuri de ţări: mici şi scumpe (cum spune şi clişeul românesc), şi mari şi imposibil de întreţinut. Ţara noastră intră cu mîndrie în a doua categorie. Sîntem, şi anul ăsta, cea mai mare rezervaţie de ambalaje, cotoare şi sticle goale din Europa. Cine are timp, după concediu, să treacă pe la UNESCO să ne înscrie. În rest, n-am nimic de adăugat faţă de ce am scris acum şapte ani.
Schimbul de ulei în mijlocul naturii e o plăcere estivală pentru mulţi dintre turiştii noştri. Nu e de mirare: ce poate fi mai relaxant decît gestul cu care arunci în iarbă cele trei bidoane goale, filtrul uzat, precum şi cîrpa cu care te-ai şters pe mîini? Poate doar generozitatea cu care laşi la malul rîului de munte cutia de conserve de peşte în sos tomat, sticla de apă minerală ("Izvorul" la izvor trage...), precum şi scutecele folosite ale micuţului pe care l-ai scos din casă să-i arăţi frumuseţile ţării.
Cîte şi cît mai sînt vizibile. Cu toate că orientarea a devenit mai uşoară: tot ce ai de făcut e să te ţii după muşte - ele te vor duce la cea mai apropiată atracţie turistică. Se ştie, la mijlocul sezonului, România pitorească e de fapt o hazna. Firesc, odată ce vacanţa înseamnă pentru mulţi posibilitatea de a-şi (satis)face nevoile în peisaj alpin, deluros, de cîmpie sau litoral. Şi nu sînt puţine aceste nevoi. Pe lîngă cele naturale, civilizaţia a adăugat tot felul de nimicuri absolut necesare digestiei, toaletei ori pur şi simplu ego-ului. Toate, perfect ambalate în cîteva straturi de plastic viu colorat care, estimează experţii, vor ajunge să înlocuiască florile, pietrele şi alte amănunte de peisaj, cam prin anul 2020.
Nu că n-ar avea şi ele o valoare: după calitatea gunoiului din faţa stabilimentului poţi spune fără ezitare dacă îţi poţi permite să mănînci sau să tragi peste noapte acolo. Şi tot după in
