Mi-e tot mai lehamite! De politicienii care îsi sporesc încontinuu averile din afaceri derulate cu statul, în timp ce tara devine din ce în ce mai saraca. De discursurile candidatilor, acesti dealeri desăvârşiţi de iluzii desarte, care din patru în patru ani promit naivilor o viata mai buna. De imunitatea de care beneficiaza mafiotii cu guler alb si miliardarii de carton aciuati la conducerea tarii în posturi cheie, care îsi maresc puterea si prospera pe zi ce trece. De statul român, stapânul absolut al birocratiei sado-masochiste. De densitatea mare de securisti pe metru patrat de sediu de partid istoric sau de guvern. Si lista poate continua…

M-am saturat sa platesc taxe din care unii privilegiati ai licitatiilor fac averi colosale de pe urma asfaltarilor, a pavarilor sau a gestionarii locurilor de parcare. Sunt revoltat de aglomeratia din mijloacele de transport în comun – în care evaziunea fiscala e mai în floare ca niciodata – si de atmosfera horror din trenuri. Ma întreb de ce oare numarul vilelor din cartierele rezidentiale creste pe zi ce trece, iar cel al toaletelor publice este în continua scadere. M-am resemnat cu gândul ca dintr-un salariu cinstit nu poti face mare lucru, eventual sa mai supraietuiesti o luna de zile. Mi-e groaza sa încerc sa rezolv o problema administrativa, din cauza atitudinii de stapân a functionarilor publici. Sunt oripilat când aud tarifele percepute de cadrele medicale pentru a-si face meseria. Ma revolt când trebuie sa achit facturile la preturi europene, în timp ce nu de putine ori calitatea serviciilor e demna de tarile lumii a treia. Am un sentiment de aversiune când vad în jur atâta mizerie, praf si poluare. Mi-e sila când privesc modul în care autoritatile „lupta” împotriva coruptiei.

Merita oare sa mai fim optimisti când traim într-o tara în care n-are nici un sens sa-ncerci sa ramâi sanatos la cap? O tara a d