"Ajutati-ma sa urc si ultima treapta"
De cand ma stiu, numai pacate am facut, nimic din ce i-ar placea lui Dumnezeu. Am avut o copilarie jalnica, adica cu frica de ce va fi maine. Provin dintr-o familie cu 10 copii. Mi-am cunoscut numai mama, dar si pe ea doar in trecere. M-am nascut pe 10 octombrie 1981 in localitatea Onesti, am stat la spitalul din acest oras timp de trei saptamani, dupa care am fost dat la cresa din acelasi oras. Am stat acolo trei ani, dupa care am fost dus la cresa din Comanesti, unde am stat patru ani. Copilaria mea aici a fost relativ frumoasa, cu exceptia faptului ca nu o aveam pe mama langa mine, dar ma alinam cu gandul ca va veni sa ma vada candva. Aceasta asteptare a mea s-a spulberat atunci cand am fost mutat la Targu Ocna. Aveam sapte ani cand am fost dus dintr-un mic paradis in iad. Inca din prima zi, am luat o bataie groaznica. Am fost aliniati toti copiii pe-un coridor, si am fost batuti crunt cu o curea de piele. Nimeni nu a intervenit, se aplica legea junglei pe atunci. Erau in aceasta unitate copii cu varste intre 7 ani si 18 ani, dar cei mari nu mai puteau fi numiti copii, ci monstri care ne chinuiau viata zi de zi. Pe atunci, locuiam in aceasta institutie circa 800 de suflete, care dormeam claie peste gramada. Nu fabulez! Cand mergeam la masa, intram si in cate 3 serii, chiar daca sala era mare. Intaietate la masa aveau, bineinteles, cei mari, si abia la urma cei mici, dar si atunci nu erai sigur pe mancarea ta, cei mari veneau adesea si ti-o luau de pe masa, iar tu te ridicai si plecai flamand, plangand si batut. Uneori, cei mari ne obligau sa le spalam hainele si daca nu aveai unde sa le usuci, trebuia sa bagi hainele sub tine si sosetele le legai la picioare si pana dimineata trebuiau sa fie uscate, daca nu era vai si amar de pielea ta. Nu doresc nimanui sa treaca prin asemenea incercari. Programul de somn era de c
