„Cotizaţii de 1,3 miliarde de euro, proiecte de 200 de milioane”
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a afirmat, sâmbătă, la Craiova, că unul dintre „beneficiile“ aderării la structurile comunitare îl reprezintă statutul de finanţator al UE, care până acum a adus României deficit bugetar.
Fostul şef al statului a fost prezent, sâmbătă, la întrunirea Fundaţiei Grupul de Iniţiativă Ecologică şi Dezvoltare Durabilă (GIEDD). El a susţinut că, odată cu aderarea României la UE, au ieşit la iveală şi unele „slăbiciuni“ ale procesului de aderare. „O slăbiciune mare pe care o constatăm azi: am devenit membri cu drepturi depline ai UE, dar aceasta, în loc să ne aducă avantaje, ne aduce dificultăţi. (...) Înainte de 1 ianuarie 2007, ca stat asociat la UE, aveam acces la diverse fonduri de preaderare. Tot ce aduceam era un plus absolut, pentru că noi nu plăteam absolut nimic la UE. De la 1 ianuarie plătim cotizaţie. Deci avantajul de a deveni membru cu puteri depline este acela că am devenit ţară cotizantă la UE“, a declarat Iliescu.
Contribuţia anuală pe care România o varsă în contul UE aduce deficit la bugetul de stat, în condiţiile în care banii atraşi şi proiectele europene sunt mai puţini decât cotizaţia, a adăugat el. „Anul trecut am plătit cotizaţii de 1,3 miliarde de euro şi am procesat proiecte de 200 de milioane de euro. Asta e problema. Dintr-o ţară beneficiară a unor fonduri, am devenit ţară contributoare a UE. Noi, sărăntocii UE, am devenit finanţatorii UE de anul trecut“, a mai spus Ion Iliescu.
El a apreciat că şi anul 2008 va fi marcat de un deficit financiar în defavoarea statului român în relaţia cu UE. (Mediafax)
„Cotizaţii de 1,3 miliarde de euro, proiecte de 200 de milioane”
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a afirmat, sâmbătă, la Craiova, că unul dintre „beneficiile“ aderării la structurile comunitare îl