La cîţiva paşi de casa lui Gh. Popa-Lisseanu de pe Calea Plevnei (despre care scriam acum două săptămîni), se găseşte nr. 54, tot monument istoric, avînd cam aceeaşi vîrstă (un secol?). A fost construită pentru Ion Clinciu, care era cumnat cu Popa-Lisseanu fiindcă luaseră două surori, fiicele unui colonel de intendenţă, iar fratele lor, generalul de corp de armată Paul Angelescu, a fost ministrul Apărării Naţionale în 1934-1937. Clinciu a fost toată viaţa profesor de istorie, la acelaşi liceu ca şi Popa-Lisseanu. Cînd şi-a început el cariera, în 1889, "Lazăr" nu era decît gimnaziu şi funcţiona într-un local modest, în curtea bisericii Sf. Gheorghe Vechi; clădirea în care se găseşte astăzi s-a inaugurat un an mai tîrziu. Cei doi cumnaţi asociaţi au întemeiat în 1892 Institutul de Băieţi Clinciu-Popa, care, sub firma Liceul Francez-Român, a fost în fruntea învăţămîntului particular bucureştean timp de 24 de ani, pînă la desfiinţarea sa de către autorităţile de ocupaţie germane.
În autobiografia sa, Clinciu declară cu mîndrie: "am construit casă în Bucureşti, vilă la Bran şi o cramă admirată de multă lume la Vadu Săpat". Această autobiografie a fost descoperită şi editată de dna Ioana Popescu în volumul Arca lui Noe. De la neolitic la Coca-Cola (2002), o extraordinară culegere îngrijită de Irina Nicolau şi colaboratorii ei. Autorul, care scria în 1936, se născuse în 1864, la Poarta-Bran, în acelaşi judeţ Făgăraş de unde era originar şi Popa-Lisseanu.
Amintirile bătrînului profesor, chiar dacă sînt cîteodată naive, lasă o puternică impresie de omenie şi cinste. Povestirea începe cu şcolile în care a învăţat un băiat sărac, deprins cu coasa, cu secera, cu furca şi cu paza vitelor. Cînd era la Braşov, îşi plătea găzduirea ca ucenic la un cojocar. Mai tîrziu, a fost cîntăreţ de biserică şi învăţător într-un sat din Ardeal, cînd abia împlinise 16 ani. Istor