Un cadou dezumflat

Bicicleta mea stă în debara, în poziţie verticală, cu roata din faţă proptită bine între două rafturi cu vechituri. Bicicleta mea este nouă, aproape "neumblată", dar are deja cauciucurile moi. Se vede treaba că nu-i place să stea degeaba, ar vrea să fie scoasă la plimbare cît mai des, cît mai departe. Aş vrea şi eu să o folosesc mereu, dar încă nu ştiu cum. Bucureşti nu este deloc genul de oraş prietenos cu bicicliştii. Cum nu este nici cu pietonii. Abia dacă într-o maşină de teren începi să te simţi oarecum în siguranţă. Ne grăbim cu toţii, drumurile sînt înguste şi blocate de maşini parcate anapoda. E greu de dat vina pe cineva şi soluţiile sînt după cum se succed anotimpurile. Ba să se închidă complet circulaţia pe unele porţiuni - cum ar fi zona dintre Piaţa Romană şi Universitate sau chiar Piaţa Unirii -, ba să se meargă doar în sensuri unice, să se plătească o taxă pentru centrul Capitalei, să se construiască mai multe inele de centură, autostrăzi suspendate, tuneluri şi, în fine, pentru că aici doream să ajung, să se stimuleze folosirea bicicletei. La Stockholm ori Amsterdam (şi completaţi lista cu toate experienţele personale cunoscute), oamenii merg la slujbă sau la întîlniri pe bicicletă. Este un lucru cît se poate de normal - în costum sau cu rochie, la cravată sau cu pălărie, bărbaţi şi femei nu văd nici o problemă în folosirea acestui mod de deplasare.

N-aţi văzut o bicicletă?

Dacă vremea e frumoasă, o plimbare e tocmai bună. Pe distanţele medii ajungi cam în acelaşi timp cu autobuzul, dar fără înghesuială, nervi şi mai ales fără să poluezi. Din şaua bicicletei oraşul se vede altfel. Înţelegi mai uşor cît de mult s-a construit, cît au ciupit din trotuare parcările înfometate de orice palmă de pămînt, cum copacii au fost gîtuiţi de asfalt şi cum nu va dura mult pînă cînd vor începe să se usuce unul cîte unul, din li