Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tăriceanu şi Băsescu şi-au pus cizmele

Publicat in GAZETA de SUD, luni 28 iulie 2008 ·

Atât preşedintele ţării, Traian Băsescu, cât şi premierul Călin Popescu Tăriceanu s-au aflat zilele trecute în zonele grav afectate de inundaţii. După ce şeful statului a prezidat sâmbătă un comitet de situaţii de urgenţă la Rădăuţi, duminică a venit rândul premierului Tăriceanu să se consulte personal cu autorităţile locale din aceeaşi zonă. Premierul Tăriceanu s-a aflat dumnică la Rădăuţi, în zona inundaţiilor, fiind însoţit de ministrul administraţiei şi internelor, Cristian David, ministrul finanţelor şi economiei, Varujan Vosganian, ministrul mediului, Attila Korodi, şi ministrul agriculturii, Dacian Cioloş. Acesta urma să se consulte cu autorităţile locale în vederea aplicării măsurilor dispuse de comitetul pentru situaţii de urgenţă, ce s-a reunit în cursul zilei de ieri, la Palatul Victoria. Tăriceanu a convocat ieri-dimineaţă, la Palatul Victoria Comitetul pentru situaţii de urgenţă. La finalul şedinţei, premierul Tăriceanu a declarat că 3.000 de persoane din forţele de intervenţie ale MIRA şi MApN sunt mobilizate în zonele afectate grav de inundaţii din nordul Moldovei, prioritară fiind salvarea de vieţi omeneşti. Tăriceanu declara că s-a dispus evacuarea de urgenţă a oamenilor din zona Paşcani şi Roman şi s-a decis supraînălţarea digurilor de urgenţă, cu ajutorul aceloraşi forţe din MIRA şi MApN. Această acţiune a premierului intervine în condiţiile în care şi preşedintele Băsescu a prezidat sâmbătă un comitet de situaţii de urgenţă la Rădăuţi, zonă afectată grav de inundaţii, la şedinţă participând şi ministrul administraţiei şi internelor, Cristian David, ministrul mediului, Attila Korodi, şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur. Preşedintele s-a deplasat sâmbătă după-amiază în judeţul Suceava, în zona Vicovu de Jos, afectată grav de inundaţii. El a stat de vorbă cu sinistraţii şi le-a promis că vor fi ajutaţi la reconstrucţia case

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 40 minute
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

Indignare în Grecia după un incendiu pe insula Hydra provocat de focuri de artificii de pe un iaht

News.ro acum o ora
Un incendiu de pădure pe insula turistică grecească Hydra, în apropiere de Atena, a fost declanşat vineri seară de focuri de artificii trase de pe un iaht, au reclamat sâmbătă pompierii sezonieri, potrivit presei internaţionale. "Focul, provocat de

CORESPONDENȚĂ DIN GERMANIA „Nu sunt împlinit!” » Declarația neașteptată pe care a făcut-o Radu Drăgușin înaintea meciului cu Belgia

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Fundaşul Radu Drăguşin (22 de ani) a transmis un mesaj din inimă înaintea meciului din această seară contra Belgiei. „Dragonul” lui Tottenham a făcut un meci excelent cu și speră ca situația să se repete în cel de-al doilea duel al grupei de Euro 20

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum 4 ore
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

Jurnalist, fost redactor la Capital, a fost dat dispărut!

Ziua Constanta acum 5 ore
Poliţia Capitalei anunță că a fost sesizată vineri cu privire la dispariția unui bărbat care, în cursul aceleași zile, în jurul orei 10:30, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 4 și nu a mai revenit până în prezent. Sâmbătă, 22 iunie 2024

Euro 2024: Cehia a remizat cu Georgia, scor 1-1, în grupa F

News.ro acum 58 minute
Reprezentativa Cehiei a terminat la egalitate cu naţionala Georgiei, sâmbătă, la Hamburg, scor 1-1, într-un meci din grupa F de la Euro 2024. Au marcat Mikautadze, în minutul 45+4, din penalti pentru Georgia şi Schick, în minutul 59, pentru Cehia. G

Premierul britanic îl critică pe Nigel Farage, care a spus că Occidentul a provocat invazia Ucrainei: "Joacă în favoarea lui Putin"

Ziare.com acum 2 ore
Premierul britanic, Rishi Sunak, a atacat afirmațiile făcute de Nigel Farage cu privire la faptul că Occidentul ar fi de vină pentru războiul pornit de Rusia pe teritoriul Ucrainei. Farage candidează pentru un loc la alegerile parlamentare britanice

Suceava: Amendă de aproape 2000 de lei şi permisul suspendat pe patru luni unui şofer filmat în timp ce depăşeşte pe trecerea pentru pietoni, fiind la un pas să lovească un copil - FOTO, VIDEO

News.ro acum 5 ore
Şoferul unui autoturism filmat cu o cameră de bord în timp ce face o depăşire în apropierea unei treceri pentru pietoni din municipiul Suceava, fiind la un pas să lovească un copil care traversa regulamentar strada, a fost identificat şi amendat de

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum 10 ore
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

Vremea

București
acum

33°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

32°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/28°
mar.

17°/27°
Constanta
acum

25°
sâm.

19°/25°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

33°
sâm.

20°/33°
dum.

18°/27°
lun.

18°/25°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

35°
sâm.

22°/37°
dum.

19°/31°
lun.

18°/31°
mar.

18°/32°