De-abia s-a vazut cu sacii raportului de la Bruxelles in caruta, chiar daca nu sunt ei plini, ca alianta transpartinica de aparare a politicienilor puscariabili a declansat asaltul salbatic asupra justitiei.
Aceasta alianta si-a facut un obiectiv din schimbarea lui Daniel Morar din fruntea DNA, un obiectiv pentru care politicienii sunt dispusi inclusiv sa schimbe legea.
Insa de ce oare aceasta inversunare impotriva unui singur inamic comun, cat timp acesta, practic, nu poate trimite pe nimeni la puscarie, nu poate confisca nimic si, in general, nu poate da niciun verdict final? De ce se simt politicienii atat de amenintati de DNA, institutie pe care vor cu orice chip sa o puna pe cu totul alta directie in pofida laudelor explicite ale Comisiei Europene?
Parca e totusi prea mare discrepanta intre furia politicienilor de la Bucuresti, ei insisi aspru criticati in raportul pe Justitie, si aprecierile europene in privinta DNA, pentru care la Bucuresti se cere schimbarea, iar la Bruxelles stabilitatea.
E adevarat DNA si Morar nu pot da verdicte, insa pot zgandari mizeria. Procurorii anticoruptie, departe de a fi infailibli, au inceput totusi sa scoata la iveala mari cazuri de coruptie. Li se reproseaza ca dosarele nu au fost inca solutionate, o acuzatie teribil de perfida. E ca si cum ai intreba un om caruia i-ai pus piedica de ce a cazut.
Dosarele n-au ajuns la bun sfarsit, adica la condamnare sau achitare, pentru ca au intampinat toate obstacolele procedurale cu putinta, inclusiv rescrierea Constitutiei la Curtea Constitutionala. Dar si aceste obstacole vor fi, probabil, pana la urma, depasite. Si atunci ce-o sa se faca? Sa fie judecati si ei ca oamenii obisnuiti? Asta-i intrebarea si groaza care mana alianta transpartinica in ofensiva totala impotriva DNA.
In mijlocul acestui razboi, ministrul Just
