Oana are aproape şapte ani, dar nu vorbeşte şi nu merge. Stă în pat sau în braţele mamei. Are nevoie de 20.000 de dolari pentru a se bucura de copilărie.În urmă cu aproape şapte ani, în septembrie 2001, într-un spital din Târgu Jiu, Viorica Enculescu din Motru a adus-o pe lume pe Oana, în greutate de 900 de grame. După 45 de zile, au fost externate. Dar, după şapte zile, Oana a fost internată nouă zile la Târgu Jiu şi alte nouă zile la Craiova, unde a fost supusă unui tratament cu antibiotice. Medicii craioveni au întrerupt însă tratamentul şi au spus că „fetiţa va deceda“, dar fără să stabilească vreun diagnostic. Au urmat câţiva ani în care mama şi fiica au stat mai mult prin spitale, în Motru, Târgu Jiu sau Bucureşti, fără ca starea de sănătate a fetiţei să se amelioreze. Singura care a crezut şi crede că Oana va deveni un copil sănătos este mama. Diagnosticul stabilit de medicii de la Spitalul nr. 3 din Sibiu, deficit biomotor formă spastică tetraparetică asociată cu retard psihic şi de limbaj, nu a încetinit efortul mamei de a căuta soluţii pentru sănătatea copilului. Venitul mic şi sărăcia în care trăieşte într-o garsonieră din Motru, împreună cu fetiţa, nu o determină să renunţe. Tatăl Oanei, Emilian Buşoi, nu a suportat situaţia şi le-a părăsit în 2005. Trebuia să achite o pensie de întreţinere de 310 lei, dar în luna iulie 2008 a obţinut prin instanţă diminuarea acesteia la 180 de lei.
Oana are dreptul la viaţă Din cauza bolii, Oana stă numai în pat sau în braţele mamei. Are aproape şapte ani, dar nu vorbeşte şi nu se poate hrăni singură. Nu răspunde când o strigi şi trăieşte într-o lume a ei. Este o fetiţă frumoasă, cu doi ochi căprui, mari şi blânzi. Frumuseţea fetiţei îi dă tărie mamei să lupte. Cu lacrimi în ochi, Viorica Enculescu spune că „este un copil care are şi el dreptul la viaţă. Este fetiţa mea şi vorbesc cu ea chiar dacă nu mă înţele
