România va cheltui 4,5 miliarde de euro pentru avioane şi elicoptere de luptă. Lockheed Martin a primit deja „Letter of Request“ pentru F-16. Informaţiile vehiculate pe piaţa de armament, potrivit cărora România nu va mai cumpăra 48 de avioane multirol, ci numai 24, restul banilor de până la 4,5 miliarde euro urmând să fie distribuiţi achiziţiei de elicoptere de luptă, ne-au determinat să întrebăm Ministerul Apărării care este stadiul procedurilor privind achiziţia aparatelor de zbor. Potrivit aceloraşi surse, în şedinţa CSAT de după vacanţă se vor lua în discuţie toate aceste aspecte (câte avioane de luptă se vor cumpăra, câte elicoptere), precum şi care va fi procedura de achiziţie, licitaţie deschisă sau dialog competitiv. Tot atunci s-ar putea lua în calcul şi o posibilă amânare a procedurilor, cauzate de alegerile parlamentare din toamnă. Deşi nu a răspuns tuturor întrebărilor, MApN a declarat că analiza caracteristicilor tehnico-economice a celor mai performante avioane multirol este aproape de final, deocamdată identificându-se „cinci tipuri care satisfac cerinţele operaţionale elaborate de Statul Major al Forţelor Aeriene“, disponibile pe piaţă şi aflate în dotarea altor state membre NATO. Acestea sunt F-16 (producător Lockheed Martin, SUA), JAS-39 Gripen (producător SAAB, Suedia), Eurofighter Typhoon (produs de un consorţiu de firme din Germania, Marea Britanie, Italia şi Spania), F-18 E/F (producător Boeing, SUA) şi Rafale (producător Dassault Aviation, Franţa). În urmă cu câteva luni, ministrul apărării, Teodor Meleşcanu, susţinea că MApN trebuie să înlocuiască, până în 2010, 48 de avioane MiG Lancer, bugetul alocat iniţial fiind de aproximativ 3,5 miliarde de euro. Tot atunci ministrul susţinea că programul de achiziţii va fi atribuit prin „dialog competitiv“.
F-35 este analizat cu interes „Programul de înzestrare «Avionul Multirol» este destina