Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se caută constructori români pentru Franţa

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 28 iulie 2008 ·

Compania Smart Jobs a scos la concurs peste 30 de posturi în domeniul construcţiilor, pentru Franţa. Sudori, zidari, dulgheri, fierari-betonişti, macaragii, ingineri pentru construcţii civile sunt doar câteva dintre poziţiile disponibile până la sfârşitul lunii august.

„Un muncitor calificat poate să câştige cel puţin 1.400 de euro, iar un inginer - minimum 2.500 de euro“, spune Izabela Manoliu, administratorul companiei Smart Jobs. Cazarea este asigurată de către angajator, dar nu gratuită. Costă în jur de 200 de euro pe lună.

Pentru a obţine un post trebuie să ai între 22 şi 50 de ani şi cel puţin trei ani de experienţă în domeniu. O să mai ai nevoie de copie după actul de identitate, paşaport, certificat de naştere, certificat de căsătorie (dacă este cazul), acte care să ateste că eşti calificat pentru poziţia care te interesează, cazier judiciar, certificat medical de la medicul de familie din care să reiasă că eşti clinic sănătos şi apt pentru muncă, CV în limba engleză, dovada de la poliţie că poţi părăsi ţara, declaraţie că nu ai copii în întreţinere şi declaraţie că nu beneficiezi de pensie pentru invaliditate.

Va trebui să achiţi şi o taxă de 100 de lei pentru înscrierea în baza de date şi 1.500 de euro comisionul companiei. Dacă te interesează una dintre ofertele de muncă disponibile, trimite CV-ul la smartjobs.aplicanti@gmail.com sau prin poştă, la următoarea adresă: str. 15 noiembrie, nr. 102, scara A, et. 1, ap. 3, Braşov.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicuşor Dan: Noi realmente suntem în mijlocul unei crize sociale / Trebuie respectat votul oamenilor / Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

News.ro acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă, sâmbătă, că România este ”realmente” în mijlocul unei crize sociale, dar a fost uimit să constate că sunt mulţi oameni chiar în partidele pro-occidentale care nu au înţeles deplin votut dat de români în alege

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat consultări pentru desemnarea premierului / PSD, PNL, UDMR şi minorităţile merg împreună / PROGRAMUL

News.ro acum 35 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat partidele parlamentare, duminică, la consultări pentru desemnarea premierului. Administraţia Prezidenţială a anunţat, sâmbătă, programul consultărilor pentru desemnarea noului premier. Consultările vor avea loc

UPDATE - Paul Stănescu anunţă că Marcel Ciolacu va conduce viitorul Guvern / Ulterior, şi-a nuanţat declaraţia precizând că negocierile nu s-au finalizat

News.ro acum 3 ore
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a anunţat, sâmbătă, că Marcel Ciolacu va conduce viitorul Guvern. Ulterior, şi-a nuanţat declaraţia şi a precizat că negocierile nu s-au finalizat, dar el, personal, şi-a dori ca Marcel Ciolacu să rămână înj

Video Scandal după ce Aura Șova a câștigat „Vocea României”: „A câștigat cea mai slabă concurentă, că deh... doar a fost în echipa lui Chirilă”

Adevarul acum 3 ore
Mai multe mesaje controversate au apărut în spațiul public, după ce Aura Șova, din echipa lui Tudor Chirilă”, a fost desemnată marea câștigătoare la „Vocea României” 2024. „Din păcate, câștigă popularitatea antrenorului și nu vocea concurentului”, a

Şapte maşini implicate într-un accident rutier pe autostradă, în judeţul Timiş / Trafic îngreunat

News.ro acum o ora
Şapte maşini au fost implicate, sâmbătă, într-un accident rutier pe autostradă, în judeţul Timiş, dar nu sunt anunţate victime. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, pe autostrada A1, sensul dinspre Nădlac s

Ministrul Energiei a semnat încă 62 de contracte de finanţare pentru construcţia unor parcuri solare pentru primării şi instituţii publice. Valoarea totală se ridică la 128,47 milioane de lei

News.ro acum 3 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat încă 62 de contracte de finanţare pentru proiecte de construcţie a unor parcuri solare pentru primării şi instituţii publice. Valoarea totală se ridică la 128,47 milioane de lei, cu o putere totală ins

Diana Şoşoacă și Claudiu Târziu au renunţat la mandatele de senatori

Libertatea acum 2 ore
Senatorii aleși la alegerile parlamentare din 1 decembrie s-au reunit sâmbătă, 21 decembrie, în a doua şedinţă de la constituirea Parlamentului în noua structură, iar cei al căror mandat a fost validat depun jurământul.

Iohannis: Consternat de atacul terorist de la Magdeburg, România este solidară cu poporul german

Mediafax acum 2 ore
Mesajul în limba engleză a fost publicat pe platforma X. „Consternat de atacul terorist de la Magdeburg, unde oameni nevinovaţi au fost ucişi şi răniţi. Gândurile noastre sunt la familiile victimelor. România este solidară cu poporul german în acest

VIDEO Cei 331 de deputați depun azi jurământul în Parlament

HotNews acum 4 ore
Deputaţii nou aleşi în urma scrutinului din 1 decembrie s-au reunit, sâmbătă, în cea de-a doua şedinţă, urmând ca cei al căror mandat a fost validat să depună jurământul. Şedinţa a început la ora 09.00. Ordinea de zi este: Prezentarea, dezbaterea şi

Un medic psihiatru a ucis doi oameni și a rănit 68 la târgul de Crăciun din Magdeburg, unde a intrat în mulțime cu mașina

Libertatea acum 6 ore
Șoferul care a intrat în mulțime și a ucis doi oameni și a rănit peste 60 de persoane după ce a intrat cu mașina într-o mulțime de la Târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania, este un medic psihiatru, originar din Arabia Saudită, potrivit Reuters ș

Vremea

București
acum

sâm.

4°/8°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

6°/9°
Iasi
acum

sâm.

2°/6°
dum.

-0°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

4°/9°
Constanta
acum

sâm.

5°/9°
dum.

2°/5°
lun.

4°/10°
mar.

10°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

0°/4°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

0°/4°
Timisoara
acum

sâm.

1°/6°
dum.

-1°/4°
lun.

1°/4°
mar.

1°/3°