Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victimele „călăului” şi-au găsit odihna veşnică

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 28 iulie 2008 ·

Comunitatea din Zărneşti a ieşit ieri în bătătura casei să asiste la înmormântarea Vasilicăi Mihai. Şocaţi de bestialitatea cu care a fost ucisă tânăra de numai 26 de ani, localnicii au ieşit în stradă să vadă cortegiul funerar şi să transmită condoleanţe familiei. Pe o ploaie deasă, aproape 300 de persoane au înaintat încet spre biserica din centrul oraşului, în ritmul marşului funerar cântat de fanfară.

„Prinţesa mea, ce ţi-a făcut călăul?”

După ce a stat mai bine de un an şi jumătate învelit în celofan, trupul Vasilicăi Mihai a fost pus într-un coşciug şi purtat pe platforma unei autoutilitare. Cele trei surori ale ei s-au urcat şi ele pe platformă şi au îmbrăţişat coşciugul. „Prinţesa mea, ce ţi-a făcut călăul?”, jelea mama tinerei. Multă jale de altfel pentru toţi cei care au cunoscut-o şi care au ţinut să asigure că fata nu era o prostituată. „Când am fost necăjită, copila asta m-a ajutat. Mi-a murit o fată şi de atunci pentru Vasilica eu am rămas ca o mamă. Vasilica nu a fost prostituată, a fost o fată cuminte. Mi-a trimis poze şi vederi din Italia şi le port cu mine tot timpul. Muncea din greu pentru banii ei”, ne-a spus Valeria Botorogu, cea pe care Vasilica o numea „Maie” (de la „Mamaie”, n.r.) Femeia ne-a arătat vederi de la Vatican trimise de Vasilica pe vremea când muncea în Italia. Vasilica a lăsat în urmă trei surori şi un frate.

Cel mai mult a suferit sora mai mică, Alexandra, de 17 ani, care a şi leşinat în biserică, fiind scoasă afară de rude.

„Mi s-a părut un

om scârbos”

„Ucigaşul să fie omorât! Să i se crape şi lui capul, căci e strigător la cer ce a făcut el”, şi-a vărsat năduful una din femeile care „mărşăluia” spre biserică. Vecinii şi rudele sunt foarte indignate de moartea Vasilicăi şi spun că asasinul i-a vizitat în câteva rânduri ca să-i facă să creadă că Vasilica e „bine-mersi” în Italia.

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, va fi readus în România. Autoritățile de la Atena au admis predarea sa

Ziare.com acum 34 minute
Fostul parlamentar Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, urmează să fie adus vineri în ţară după ce autorităţile judiciare din Grecia au admis definitiv c

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 3 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum o ora
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum o ora
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

Patru previziuni privind inteligenţa artificială în 2025. Unde va ajunge tehnologia care a cucerit lumea?

Mediafax acum 28 minute
În 2024, nu a existat nimic nou în domeniul inteligenţei artificiale care să egaleze şocul produs de apariţia şi utilizarea ChatGPT, însă îmbunătăţirile pe bandă rulantă ale tehnologiei care a stat la baza succesului OpenAi, au făcut ca domeniul AI

Constanţa: Incendiu puternic la un grajd de animale din Poarta Albă / 500 de oi nu au mai putut fi salvate

News.ro acum o ora
Constanţa: Incendiu puternic la un grajd de animale din Poarta Albă / 500 de oi nu au mai putut fi salvate

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 4 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Putin anunţă că Slovacia propune să găzduiască negocieri cu privire la Ucraina. „Noi nu suntem împotrivă”

Ziare.com acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că Slovacia a propus să fie o ”platformă” a unor eventuale negocieri de pace în Ucraina, la aproape trei ani de începutul asaltului rus în Ucraina, relatează AFP. Putin consideră această propunere acceptabilă.

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°