Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Distracţii

Publicat in GAZETA de SUD, marți 29 iulie 2008 ·

Distracţia verii nu o constituie, aşa cum credeam în urmă cu două-trei săptămâni, împărţirea pe circumscripţii şi, respectiv, bătălia între partide pentru a se poziţiona cât mai bine pentru alegerile din toamnă, 23 sau 30 noiembrie, cum am fost anunţaţi. Şi aveam ce discuta, pentru că Emil Boc a lansat un scenariu ştiinţifico-fantastic, conform căruia PSD şi PNL ar pune la cale - având o înţelegere ultrasecretă - un complot prin care s-ar amâna alegerile până în primăvară. Dacă ar fi aşa, avantaj ar avea numai PD-L, ieşit cu rezultate mai slabe decât se aştepta din alegerile locale. PSD şi PNL au obţinut mai mult decât credeau că sunt în stare, aşa că ele sunt interesate să facă alegerile repede. Boc a crezut de cuviinţă să iasă la rampă, nu cumva să îl uităm pe durata verii. Şi cum e sezonul tiribombelor, a plasat una spre uzul fraierilor, pentru că nici el nu crede în ce spune. Altă distracţie pare să fie, dar nu e, înghesuiala care începe să se înregistreze pe la partide. Tot felul de asa-zise celebrităţi şi aşa-zise figuri publice se perindă pe la televizor. Cântăreţi, fotbalişti, folkişti, jurnalişti şi băgători de seamă îşi dispută lejer locuri în diferite circumscripţii. S-au lansat în cursă şi pretinşi analişti imparţiali politic, dovediţi acum oameni de partid. Toţi sunt mai curând nişte fripturişti, nimeriţi la plăcinte pe sloganul „unde e bine acolo e de mine!“. Vor distinşii şi simandicoşii un fotoliu de parlamentar. Cum partidele sunt în mare suferinţă de figuri cunoscute publicului, se caută vedete. Ele sunt la mare preţ. Vedem acum ce îşi închipuie liderii că ar fi vedetele! Staff-urile de campanie sunt în panică şi le trebuie neapărat nişte nume care să candideze contra duşmanilor infami, pe vot uninominal! E ceva mult mai spectaculos decât sezonul transferurilor la fotbal din vara asta. Numele grele au început să apară şi ţin să previn onoratul citit

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Jean-Marie Le Pen, liderul istoric al extremei drepte din Franța, a murit

Wall-Street.ro acum o ora
Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi 7 ianuarie, la vârsta de 96 de ani, potrivit AFP, preluat de Agerpres. Le Pen s-a stins într-un centr

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum 4 ore
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

Hotărâre CEDO: Statul român trebuie să restituie în natură 17.000 de hectare Composesoratului Borșa sau să plătească despăgubiri de peste 61 de milioane de euro

G4Media acum 3 ore
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dispus marți că statul român trebuie să restituie în natură 17.000 de hectare de teren Asociației Composesorale Borșa, în termen de 12 luni de când hotărârea CEDO este definitivă. În cazul în care nu va restit

Rudy Giuliani, fostul avocat al lui Trump, găsit vinovat de obstrucţionarea justiţiei

News.ro acum o ora
Fostul avocat al lui Donald Trump, Rudy Giuliani, care a fost primarul New Yorkului şi procuror federal în acest oraş, a fost găsit vinovat de obstrucţionarea justiţiei, după ce a fost condamnat în 2023 la plata unei despăgubiri financiare uriaşe în

Un tânăr din Botoşani, fără permis, a condus băut o maşină furată şi a lovit 9 autoturisme

Mediafax acum 4 ore
Nouă maşini au fost avariate de un tânăr de 22 de ani care a condus băut şi fără permis o maşină furată, prin Botoşani. Bărbatul a fost reţinut.

Vâlcea: Tânăr de 23 de ani, dat dispărut luni, găsit mort în albia unui râu

News.ro acum 4 ore
Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din judeţul Vâlcea, al cărui tată i-a anunţat dispariţia, la Poliţie, luni, a fost găsit mort, în albia unui râu. Primele verificări arată că pe corpul bărbatului nu există urme de violenţă. Poliţia a deschis dosar ş

Ben Affleck şi Jennifer Lopez au divorțat oficial

HotNews acum 2 ore
Ben Affleck şi Jennifer Lopez sunt oficial divorţaţi, potrivit documentelor judiciare obţinute de People. Hotărârea vine la aproape 20 de săptămâni după ce actriţa din „Unstoppable” a depus o cerere de desfacere a căsătoriei în 20 august anul trecut

Cutremur devastator în Tibet: Cel puţin 95 de morţi şi pagube însemnate în regiunea Everest

Mediafax acum 5 ore
Un puternic cutremur cu magnitudinea 6,8 a lovit marţi dimineaţa regiunea Tibet, în zona de nord a munţilor Himalaya. Seismul a provocat moartea a cel puţin 95 de persoane şi s-a resimţit în mai multe ţări vecine.

An nou, oră nouă. Vă așteptăm la ora 16:00 pe canalul de YouTube – ProSport, la „EXCLUSIV RAPID”, alături de Alexandru Ioniță, Viorel Moldovan, Cristi Ignat și Bogdan Ungureanu!

Cancan acum o ora
Mai sunt 13 zile până la primul meci oficial din 2025, iar echipa se pregătește de ieri, în cantonamentul din Dubai. Vorbim despre transferuri și despre ceea ce urmează pentru Rapid în acest an, în liga 1, Cupa României și (de ce nu?) în cupele euro

Cod galben de inundaţii pe râuri din 3 județe. Care sunt zonele vizate HARTĂ

Ziare.com acum 2 ore
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă miercuri, 8 ianuarie, pe unele râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare şi Bistriţa-Năsăud, arătând că, din cauza precipitaţiilor şi topirii zăpezii, pot avea loc creşteri de debite ş

Vremea

București
acum

13°
mar.

4°/13°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°
Iasi
acum

mar.

4°/9°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

15°
mar.

6°/15°
mie.

8°/14°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/9°
mie.

8°/13°
joi

5°/12°
vin.

1°/8°
Timisoara
acum

14°
mar.

6°/14°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/10°