Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu pot juca?

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 29 iulie 2008 ·

Golanski şi Pleşan nu s-au antrenat aseară şi ar putea lipsi mîine, la Vaslui

Lăcătuş are frisoane înaintea debutului în noul sezon. Doi dintre titularii săi au şanse mici să intre mîine seară pe teren în meciul cu FC Vaslui. Golanski şi Pleşan au acuzat accidentări serioase în amicalul cu Roma şi aseară nu s-au antrenat alături de colegi la singura şedinţă de pregătire condusă de Lăcătuş.

Pleşan are o contuzie extrem de puternică exact în locul în care s-a operat în urmă cu un an, în timp ce Golanski are o tăietură pe glezna dreaptă din cauza căreia piciorul i s-a umflat şi încă acuză dureri. Tocmai pentru a nu forţa, ei nu s-au antrenat şi ar putea fi menajaţi mîine seară, mai ales că o recidivă a accidentării ar însemna să rateze meciurile din turul 3 preliminar al Ligii, considerate a fi cruciale în această vară.

Dacă pe postul lui Pleşan, Lăcătuş are mai multe soluţii la îndemînă, cea mai probabilă fiind varianta cu portughezul Tiago, absenţa lui Golanski i-ar crea mari bătăi de cap antrenorului. Petre Marin va trece fundaş dreapta, iar Neşu ar urma să intre pe stînga, caz în care Lăcătuş nu va mai avea nici un fundaş lateral de meserie ca rezervă!

10 meciuri a ratat Golanski în sezonul trecut din cauza accidentărilor, în timp ce Pleşan a absentat în nu mai puţin de 25 de jocuri, tot din cauza problemelor medicale

2,5 milioane de euro au costat Golanski şi Pleşan, ambii fiind aduşi în vara lui 2007

Golanski şi Pleşan nu s-au antrenat aseară şi ar putea lipsi mîine, la Vaslui

Lăcătuş are frisoane înaintea debutului în noul sezon. Doi dintre titularii săi au şanse mici să intre mîine seară pe teren în meciul cu FC Vaslui. Golanski şi Pleşan au acuzat accidentări serioase în amicalul cu Roma şi aseară nu s-au antrenat alături de colegi la singura şedinţă de pregătire con

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE reaminteşte românilor să evite orice călătorie în Liban

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că, în contextul celor mai recente evoluţii ale situaţiei de securitate din Republica Libaneză şi al riscului crescut de escaladare, este în vigoare un avertisment de călătorie pentru Republica Libaneză, niv

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum o ora
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 2 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Cu cât vinde ANAF un Golf din 2004, cu numărul „FBI”. Licitația va avea loc pe 3 octombrie 2024

Gandul acum o ora
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) scoate la licitație un autoturism Volkswagen Golf 1K, din 2004, cu numărul „FBI”, cu preţul de pornire de 5.950 lei, fără TVA. Vânzarea va avea loc pe 3 octombrie la ora 11, la sediul Unităţii Fiscale

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum o ora
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

MAE recomandă evitarea oricărei călătorii în Liban, în contextul tensiunilor actuale

Ziua Constanta acum 37 minute
Ministerul recomandă ferm cetăţenilor români care se află deja în Liban să părăsească teritoriul acestui stat prin cursele aeriene încă disponibile. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte că, în contextul celor mai recente evoluţii ale si

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 6 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Biserica Ortodoxă Română sărbătorește 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Ce invitați vin la ceremonie

Ziare.com acum 4 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) va aniversa, pe 30 septembrie 2024, 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Cu acest prilej, de la ora 9,00, va fi săvârşită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, după care va fi oficiat un Te Deum, a infor

Vremea

București
acum

21°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

20°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/23°
mar.

18°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

18°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°