Azi, la împlinirea a 96 de ani de la naşterea scriitorului, se relansează noua serie de autor, cu opere complete. Mănăstirea Rohia s-a zbătut pentru drepturile de autor, iar lupta dintre edituri a fost acerbă. Sursa: Editura Polirom
Scriitorul Nicolae Steinhardt ar fi împlinit astăzi 96 de ani: el s-a născut pe 29 iulie (stil vechi), la Bucureşti. La Mănăstirea Rohia, Mănăstirea Rohiţa şi la Baia-Mare, se află în plină desfăşurare manifestările din cadrul Zilelor Steinhardt, iar astăzi şi mâine are loc o serie de evenimente dedicate marelui cărturar.
Mâine, de la ora 13.00, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu“, din Baia-Mare, va avea loc lansarea noii serii de autor Nicolae Steinhardt, ale cărei prime cinci volume au apărut recent la Editura Polirom, serie care se preconizează să cuprindă în final operele complete ale filosofului - în peste 20 de volume. Seria de autor Steinhardt este coordonată de un grup de specialişti în opera steinhardtiană, care îngrijesc pe rând câte un volum al ediţiei.
Polirom „a bătut“ Humanitasul
George Ardeleanu, cunoscut specialist în opera lui Steinhardt, a relatat pentru EVZ povestea acestei impunătoare ediţii integrale, cum, din păcate, puţini dintre scriitorii şi filosofii români au avut vreodată parte. Autor al monografiei „Nicolae Steinhardt“, scoasă de Editura Aula în 2000, George Ardeleanu a susţinut în luna martie, la Universitatea Bucureşti, o substanţială teză de doctorat dedicată lui Nicolae Steinhardt, care va face obiectul unui volum ce va apărea la Humanitas.
„Până acum câţiva ani, Steinhardt a fost publicat de cine se nimerea, mai ales de Dacia şi Humanitas. Oricine voia putea să publice Steinhardt“, a declarat pentru EVZ George Ardeleanu. Neexistând un regim clar al drepturilor de autor, numai cine nu voia nu îl publica pe Steinhardt.
Situaţia