Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NEWS

Publicat in Adevarul, marți 29 iulie 2008 ·

Strategie: După ce a vândut afacerea Simcor către fondul de investiţii Enterprise Investors, Stache Lutz este interesat să cumpere din banii câştigaţi fabricile de var de la combinatul

Strategie: După ce a vândut afacerea Simcor către fondul de investiţii Enterprise Investors, Stache Lutz este interesat să cumpere din banii câştigaţi fabricile de var de la combinatul siderurgic Arcelor Mittal Galaţi, potrivit declaraţiilor lui Mihai Voiculescu, fost partener, citat de Mediafax.

Simcor este un grup format din şapte companii, producţia de var şi de BCA asigurând cea mai mare parte a vânzărilor. În urma tranzacţiei, realizată prin intermediul companiei Macon Deva, Stache a renunţat şi la Simcor Var, societatea fiind unul din principalii jucători de pe această piaţă. Enterprise Investors a plătit pentru preluarea Simcor 53 milioane euro.

Producţia de var din România a atins anul trecut 1,9 milioane de tone, nivel similar cu cel din anul anterior, vânzările realizate pe piaţa locală totalizând circa un milion de tone. O mare parte din producţia locală de var vizează producătorii industriali.

Aceştia produc pentru nevoile proprii circa 40% din volumul pieţei. Arcelor Mittal Galaţi este unul din principalii jucători de acest tip, alături de COS Târgovişte deţinută de Mechel sau UPSOM Ocna Mureş. Grupul indian a anunţat că doreşte să-şi externalizaze fabricile de oxigen şi var, dar a precizat că ar dori ca parteneri companii internaţionale cu experienţă în aceste domenii.

Cei mai mari jucători pe piaţa locală de var sunt compania belgiană Carmeuse, Prescon, controlată de omul de afaceri Ioan Niculae, Celco Constanţa şi fosta fabrică Simcor.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În perioada 25.11.2024, orele 22,00 şi 01.12.2024 orele 17,00, se închide circulaţia rutieră în Braşov, str. Fânarului (zona trecerii la nivel km cf 5+408) pentru execuţia „Lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a trecerilor la nivel cu calea ferată

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 7 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 38 minute
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 7 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut Comisiei Europene să investigheze TikTok, în legătură cu „suspiciuni de manipulare a opiniei publice”

News.ro acum 8 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut, marţi, Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie oficială a reţelei de socializare TikTok privind riscurile democratice legate de activitatea sa în România şi a conţinutului electoral difuzat î

Bolojan, despre înscrierea în PNL a lui Hellvig, fost director SRI: Orice om care are o expertiză trebuie să fie valorificat

Mediafax acum 4 ore
Ilie Bolojan a fost întrebat, marţi seara, într-o conferinţă de presă, despre înscrierea lui Eduard Hellvig în PNL. „Înscrierea domnului Eduard Hellvig este binevenită. Am discutat cu dânsul această chestiune şi cred că orice om care are o expertiză

Eurodeputații au cerut Consiliului JAI să aprobe aderarea deplină a României la Schengen. "Va fi o victorie şi pentru proiectul european"

Ziare.com acum 2 ore
Reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg, membrii Parlamentului European, au cerut marţi seară, 26 noiembrie, într-o dezbatere, o decizie favorabilă a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din 12-13 decembrie privind aderarea deplină a Român

Mircea Geoană o susține pe Elena Lasconi în turul II. Ce spune despre Călin Georgescu

HotNews acum 8 ore
Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a anunţat marţi că pentru turul al doilea susţinerea lui merge către Elena Lasconi, „singurul candidat pro-european si pro-NATO rămas în această competiţie”. El a mai spus că ar fi simplistă re

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 3 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Gazprom nu va mai folosi Ucraina pentru a aduce gaze în Europa

Wall-Street.ro acum 38 minute
Compania rusă de stat Gazprom se aşteaptă ca după 31 decembrie să nu mai fie livrate gaze către Europa via Ucraina, în planificarea sa internă pentru anul viitor, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Ag

Vremea

București
acum

mie.

1°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/10°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/7°
joi

3°/9°
vin.

3°/7°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

4°/7°
vin.

3°/6°
sâm.

3°/6°
Timisoara
acum

mie.

1°/9°
joi

7°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°