Sorin Ioniţă: "Ministrul justiţiei nu are niciun temei obiectiv să-l înlocuiască pe Morar, care a luat de la UE cea mai mare notă din sistemul de justiţie."

Aţi mai văzut o dată filmul, nu? Prima urgenţă a clasei politice din România după ce am fost primiţi în UE în ianuarie 2007, cu o grămadă de promisiuni şi condiţii, n-a fost nici să remedieze hibele guvernării, nici să cheltuiască mai cu spor banii comunitari, nici să vină cu idei geniale în sprijinul construcţiei europene. Nu, prima lor grijă a fost să-i facă vânt din guvern Monicăi Macovei, cel mai independent şi mai lăudat de Europa ministru român la acea dată, pe gură şi în documente oficiale. Şi pentru că i-a ţinut spatele (nu din altruism, să fim serioşi, ci din motive prea multe şi complicate ca să le înşirăm aici), PD a trebuit să părăsească şi el guvernarea. N-a lipsit mult să cadă şi preşedintele Băsescu victimă ofensivei împotriva statului de drept, din aceeaşi cauză.

Scenariul se repetă: pricopsiţi săptămâna trecută cu un raport de ţară mai blând decât era de aşteptat şi pitiţi în umbra Bulgariei, care a încasat de data asta toate castanele în presa internaţională, liderii alianţei de guvernare PNL-PSD pregătesc în întâlniri pe la Snagov şi Monte Carlo debarcarea lui Daniel Morar, şeful DNA. Acum, ca şi în 2007, singura instituţie lăudată de UE este demolată, pentru că prea merge de capul ei şi face ce trebuie într-o ţară în care toată lumea, inclusiv justiţia, e obişnuită să ia decizii după temperatura politică. Pare că în România o notă bună de la Bruxelles echivalează cu sărutul morţii.

Strategiile sunt şi ele aceleaşi: se mobilizează presa tendenţioasă şi comentatorii de casă pentru a crea vacarm şi confuzie, mediu în care nu e important să argumentezi de ce ar trebui înlocuit Daniel Morar, ci doar să laşi impresia, prin repetare din multe surse, de inevitabil