Asteptata cu nerabdare de gestionarii fondurilor de pensii, tranzactionarea titlurilor de stat la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) va incepe luni, 4 august, potrivit anuntului lui Stere Farmache, presedintele BVB. si totusi listarea la bursa a titlurilor de stat nu va schimba, pentru mult timp, mersul pietei, deoarece acestea sunt "capturate" de cele 12 banci care le cumpara direct de la Finante, prin intermediul Bancii Centrale. Asa au stat lucrurile si pana acum. Noutatea listarii la Bursa este aceea ca bancile sau clientii pentru care ele cumpara aceste obligatiuni de stat pot vinde o parte din surplusul de titluri de stat si pe piata bursiera, nu intamplator numita piata secundara.
De altfel, analistii sunt sceptici in ce priveste inundarea Bursei de titluri de stat. Ionut Dumitru, economistul-sef al Raiffeisen Bank Romania, sugereaza totusi posibilitatea ca, spre finalul anului, statul sa aiba mai mare nevoie de bani, sa emita deci mai multe titluri de stat, de o valoare care sa depaseasca nevoile bancilor. Acest surplus se va misca spre Bursa. Din 4 august vor fi disponibile la tranzactionare 26 de serii de obligatiuni guvernamentale cu cupon fix care nu si-au atins inca maturitatea, valoarea totala a acestora fiind de 8 miliarde lei, a spus Varujan Vosganian, ministrul Finantelor. Tranzactionarea titlurilor de stat la BVB se va face pe o piata secundara, care va functiona in paralel cu piata primara pe care activeaza cele 12 banci autorizate. Cele 26 de obligatiuni de stat au maturitati cuprinse intre un an si 15 ani, iar dobanzile platite de Ministerul Economiei si Finantelor (MEF) se incadreaza intre 6 si 8,25%. "Piata primara va ramane cea mai importanta, insa, din moment ce vor fi emise noi obligatiuni de stat, estimam ca pana la 20% din acest volum de titluri vor face obiectul tranzactionarii pe Bursa. In functie de dobanda de politica mone