Preşedintele Camerei Deputaţilor Bogdan Olteanu a primit aseara votul de încredere al Biroului Politic Central al PNL pentru candidatura sa într-unul din colegiile uninominale din sectorul 1, 20 de liberali pronunţându-se în favoarea sa din totalul de 23. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
Vicepreşedintele Crin Antonescu a precizat, la finalul BPC, că la sectorul 1 conducerea partidului a acceptat candidatura lui Bogdan Olteanu astfel încât, la Camera Deputaţilor, vor intra în cursa electorală Călin Popescu Tăriceanu pe colegiul de nord-est, Ludovic Orban în cel de sud şi Bogdan Olteanu în colegiul din nord-vest alături de Daniel Budurescu.
La Senat va candida Crin Antonescu, Biroul Politic luând în discuţie doar candidatura pentru un singur colegiu. Lista candidaţilor va fi suspusă aprobării Delegaţiei Permanente astăzi.
Olteanu, respins de Chiliman
Olteanu a fost plasat într-un colegiu în sectorul 1 peste capul filialei, însă lipsa sprijinului organizaţiei de sector ar putea să îl coste în campanie. Premierul Tăriceanu, care conduce organizaţia din Capitală, a convocat ieri o şedinţă a conducerii PNL Bucureşti, pentru a discuta candidaturile din fiecare sector. Cea mai delicată situaţie a fost cea din sectorul 1, unde organizaţia locală nu l-a acceptat drept candidat pe Olteanu.
Preşedintele PNL, Călin Popescu- Tăriceanu, nu a reuşit să-i convingă pe primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, şi pe şeful organizaţiei, Vlad Moisescu, să accepte candidatura lui Bogdan Olteanu într-un colegiu din această zonă a Capitalei.
Argumente fără succes
Ca şef al PNL Bucureşti, Tăriceanu poate impune un candidat sau poate forţa un vot în Delegaţia Permanentă. El nu vrea însă să intre în conflict cu Andrei Chiliman, primarul sectorului 1, pe sprijinul căruia mizează pentru alegerile de la toamnă. Din