Scriam, miercurea trecuta, ca una dintre necunoscutele cu bataie lunga pe piata noastra imobiliara este cantitatea de bani (lei si valuta) ce poate fi angajata in tranzactii. Unul dintre motive este acela ca locuintele nu se vand decat rareori cu pretul afisat. De regula, suma la care se incheie tranzactia este mai mica. In vremea din urma, pe fondul inmultirii suspiciunilor, asociate cu privirile tot mai insistente aruncate catre piata imobiliara si cu incercarile vanzatorilor de a dovedi ca nimic nu se schimba, e chiar mult mai mica. Si nici nu exista conditii care sa favorizeze calcularea unor preturi medii cat de cat apropiate de adevar.
Fata in fata, sunt doua categorii de actori. Desigur, cu interese divergente. Atat fondurile speculative, cat si cele de investitii isi exprima fara ocolisuri interesul net ca preturile sa creasca. Lor li se adauga cei care vor sa vanda, sa vanda cat mai scump, fara a fi nici dezvoltatori si nici investitori. Toti intretin ideea ca scumpirile ar continua. Si publica prognoze: cresteri cu 20 sau cu 30 la suta. De cealalta parte sunt cumparatorii. Fie ca vor case in care sa locuiasca, fie ca vor sa speculeze, interesul lor este, acum, sa plateasca mai putin.
Mai sunt si analistii pietei imobiliare. Unii sustin ca, pe aceasta piata, este posibila o cadere a preturilor. Altii, convinsi ca raportul cerere-oferta nu se va modifica sau nu se va modifica brusc, mizeaza pe mentinerea preturilor actuale. Totusi, sunt multi factori care influenteaza piata, atat interni, cat si externi, asa ca numai timpul va decide ce va fi aici, in Romania, la rascruce de socuri interne si externe. Daca insa vom avea sansa unei ajustari sanatoase a cererii, dublate de concurenta intre dezvoltatori, atunci va fi posibil sa vedem cum pe piata noastra se va ajunge la un nivel de echilibru al preturilor cladirilor si terenurilor. Ar fi varian
